Pe 1 Mai, autobuzele şi tramvaiele societăţii de transport în comun din Oradea vor circula mai rar şi se vor retrage spre depou mai devreme, conform graficelor pentru zilele cu sărbători legale, au anunţat, marţi, reprezentanţii OTL.

Totodată, societatea îşi anunţă călătorii că şi punctele de vânzare a titlurilor de călătorie vor fi deschise conform aceluiaşi program. În schimb, punctele de preluare a datelor în vederea personalizării cardurilor de călătorie de la Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice şi cel de pe strada Duiliu Zamfirescu vor fi închise.

Pe de altă parte, OTL informează publicul că, începând din 30 aprilie, traseul liniei 10 va fi deviat din cauza începerii lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare de pe strada Barcăului.

"Având în vedere faptul că lucrările efectuate în Piaţa Devei au fost finalizate, traseul liniei 10 va fi: Seleuşului – Averescu – Pc. 1 Decembrie - M. Viteazul - T. Moşoiu - I. Maniu - J. Calvin – Primăriei - S. Bărnuţiu - Sulyok Istvan-T. Vladimirescu – Lăpuşului – Meşteşugarilor – Barcăului – Greierelui - P-ţa Devei – Haţegului - Ep. I. Darabant – Măgheranului – Belşugului - H. Ibsen - Calea Aradului (sens giratoriu) - H. Ibsen - Ov. Densuşianu - Ep. I. Darabant – Haţegului - P-ţa Devei – Greierelui – Barcăului – Lăpuşului – Oneştilor - St. O. Iosif - B-dul Decebal - I. Maniu - T. Moşoiu - Pc. 1Decembrie - D. Cantemir - Muntele Găina – Războieni - Seleuşului", se arată într-o informare a OTL.

Staţia de autobuz de pe strada Barcăului nu va fi operaţională, aceasta fiind înlocuită de o alta, amplasată pe aceeaşi stradă, însă la intersecţia cu strada Greierului.