De câteva zile, trei dintre cele zece tramvaie Siemens din parcul OTL se plimbă prin oraş acoperite cu reclamă la farmacia Catena, fapt care a stârnit nemulţumirea mai multor orădeni.

"Nu este normal ca tramvaiele pe care încă le plătim din banii noştri să fie acoperite cu reclamă. În plus, arată foarte urât", spune unul dintre nemulţumiţi care a contactat redacţia BIHOREANUL. Alţii, însă, au scris pe bloguri despre revolta lor.

În replică, directorul OTL, Csuzi Istvan, spune că nu există nicio interdicţie pentru a pune reclame pe tramvaiele Siemens, doar că până acum nu a existat cerere în acest sens.

"Preţul este aproape proibitiv. Costă 550 de euro plus TVA pe lună reclama pe un tramvai, triplu faţă de celelalte. De pe cele trei tramvaie Catena încasăm peste 1.600 de euro", a declarat Csuzi Istvan pentru BIHOREANUL.

De precizat este, totuşi, faptul că în contractul cadru pentru afişarea de publicitate pe mijloacele de transport în comun ale OTL, publicat pe site-ul instituţiei, nu apare un tarif şi pentru tramvaiele Siemens.

Directorul OTL menţionează faptul că societatea de transport nu controlează felul în care arată reclama, ci doar se asigură că aceasta nu este, prin text sau imagine, indecentă sau obscenă.

Întrebat ce le răspunde celor care susţin că tramvaiele Siemens, plătite încă din bani publici, n-ar trebui să aibă reclame, Csuzi a replicat: "Eu răspund de managmentul OTL. Dacă apare o astfel de oportunitate, care nu deteriorează mijloacele de transport şi, în plus, aduce sume destul de mari, o putem lua. În Viena, pe tramvaiele Siemens apar reclame care acoperă chiar şi geamurile, la noi nu".