Deşi ar fi trebuit să profite de ultimele trei luni de pandemie pentru a se digitaliza cât mai mult cu putinţă, multe instituţii din Bihor dovedesc că sunt departe de acest vis. Nici măcar obligaţiile de transparenţă digitală pe care le aveau de mult nu le respectă!

Bihorel a verificat site-urile instituţiilor deconcentrate din judeţ şi a constatat că, deşi din 2017 există o lege care obligă orice entitate finanţată din bani publici să prezinte lista veniturilor salariale încasate de angajaţi de două ori pe an, la sfârşit de septembrie şi de martie, nu toate respectă obligaţia.

De pildă, la Casa Corpului Didactic şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, ultimele liste publicate datează din 2018, iar Ambulanţa, Oficiul de Cadastru, Direcţia Silvică sau Direcţia pentru Tineret şi Sport au publicate doar listele din toamna trecută.

Dacă din pricina Covid-19 tot n-au avut relaţii cu publicul, pesemne s-or fi gândit funcționarii că nu trebuie nici să mai dea vreo socoteală.