La începutul verii, România a făcut un mare pas înapoi în privinţa transparenţei: o decizie a Curţii Constituţionale a stabilit că demnitarii şi funcţionarii sunt obligaţi doar să depună declaraţii de avere şi de interese, dar nu şi să le arate public, pentru că asta le-ar atinge viaţa privată.

Totuşi, dacă pun preţ pe transparenţă, instituţiile pot publica în continuare averile şi interesele şefilor şi funcţionarilor, cu acordul lor. BIHOREANUL vă arată care sunt cei care fac asta şi cine preferă să-şi ţină declaraţiile secrete.

Obligaţi doar să le completeze

Legea 176/2010 obligă toţi funcţionarii publici, şefii de instituţii şi demnitarii să-şi declare anual averile şi interesele, prin completarea unor declaraţii. Până în acest an, documentele trebuiau publicate şi pe site-urile instituţiilor şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), o dovadă a transparenţei faţă de cetăţeni. Astfel, oricine putea verifica dacă persoanele care exercită funcţii publice au averi proporţionale cu veniturile, dar şi ce legături au cu firme, ONG-uri sau partide.

Curtea Constituţională a decis, însă, că publicarea declaraţiilor încalcă dreptul la viaţă privată al angajaţilor din sectorul public, iar transmiterea documentelor către ANI, care are şi rolul de a le verifica, este suficientă. Prea multă transparenţă poate dăuna "umflării" averilor, căci democraţiei sigur nu...

Au omis...

Bineînţeles, demnitarii şi funcţionarii pot să-şi dea acordul să li se publice în continuare declaraţiile, dacă vor să demonstreze că nu au nimic de ascuns.  BIHOREANUL a vrut să vadă cum au procedat cei din Bihor şi a verificat site-urile instituţiilor publice locale, constatând că unii încă respectă transparenţa, dar mulţi profită din plin de noile prevederi legislative.

Prefectura Bihor este una dintre instituţiile pe site-ul căreia nu mai apare nicio declaraţie de avere, ci doar un link către portalul ANI, unde însă mai pot fi accesate doar declaraţiile de până în anul 2024. "Nu am discutat încă despre posibilitatea publicării lor. Vom analiza, după ce domnul prefect revine din concediu", spune Ligia Oala, şefa Cancelariei prefectului.

Declarativ, subprefectul PSD Emilian Pavel n-are nimic împotrivă să-şi publice declaraţiile: "Din 2008 fac asta, nu am nimic de ascuns". Totuşi, nici lui, nici colegilor nu le-a venit ideea să propună publicarea declaraţiilor în continuare...

Birta, cu averea la vedere

În schimb, Primăria Oradea publică declaraţiile de avere ale aleşilor şi ale funcţionarilor care şi-au dat acordul. "Am decis să continuăm această practică, pentru că este o dovadă de responsabilitate faţă de comunitate şi consolidează încrederea cetăţenilor în administraţie. Unii angajaţi au ales să îşi retragă declaraţiile după schimbările din legislaţie. Este vorba despre 10 colegi care au formulat în acest sens cereri, iar instituţia le-a respectat opţiunea", spune Octavian Haragoş, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Primarul şi toţi consilierii municipali şi-au dezvăluit, însă, averile şi interesele. Din declaraţia publicată de primarul Florin Birta, orădenii pot afla astfel că edilul şi soţia lui şi-au cumpărat anul trecut un apartament în Oradea, de 84 mp, şi că nu au niciun leu în conturi, ci doar două credite bancare, unul contractat chiar în 2024. Tot anul trecut, Birta a împrumutat PNL cu 164.000 lei, dar a şi primit o donaţie de 144.000 lei de la o persoană fizică nenominalizată. Din salariu, edilul Oradiei a câştigat peste 214.000 lei, adică în medie 17.800 lei/lună.

Alţi edili din Bihor nu sunt la fel de transparenţi. Site-urile primăriilor din Aleşd, Marghita şi Ştei nu au declaraţii publicate în acest an, iar la Beiuş doar câţiva funcţionari au făcut-o, nu şi primarul Gabriel Popa. La Salonta, în schimb, atât primarul Török László, cât şi mare parte din funcţionari şi-au declarat averile şi interesele.

Scăpări şi probleme tehnice

Companiile şi instituţiile din subordinea Primăriei (Spitalul Judeţean, Direcţia de Asistenţă Socială, ADP, OTL, Compania de Apă) au publicat la rândul lor declaraţiile de avere şi de interese date în anul 2025, excepţie făcând doar Termoficare Oradea. "Este doar o scăpare, vom publica declaraţiile", promite directorul Călin Ungur.

Şi la Consiliul Judeţean Bihor, transparenţa pare să fie norma: sunt publicate declaraţiile aleşilor şi funcţionarilor care n-au nimic împotrivă. "Mi se pare normal să îmi public declaraţiile", spune vicepreşedintele Horea Abrudan.

Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean BihorÎn schimb, săptămâna trecută, declaraţiile preşedintelui Mircea Mălan (foto) nu erau disponibile pe site. "Este doar o problemă tehnică, vă garantez că vor fi disponibile", a promis şeful CJ Bihor. Aceeaşi problemă de IT face şi ca declaraţiile unor consilieri judeţeni să nu fie disponibile, deşi, aparent, aceştia n-au nimic împotrivă cu transparenţa.

Ulterior, problema tehnică de care vorbea președintele CJ s-a remediat în ce privește declarațiile lui, dar nu și ale consilierilor județeni. Conform declarației de avere, Mălan n-a făcut achiziții imobiliare în ultimul an, dar și el a împrumutat Partidul Liberal, chiar cu o sumă generoasă, 525.000 lei, în timp ce a luat un credit în valoare de 217.000 lei și încă un împrumut, de la o persoană fizică nenominalizată, în valoare de 200.000 lei. De asemenea, Mălan a primit și o donație de 105.000 lei. Din salariu, președintele CJ a strâns anul trecut - când a fost vicepreședinte - 202.820 lei, adică în medie lunară 16.900 lei.

Campioni la opacitate

Alte instituţii publice din Bihor sunt care, cum: unele publică, altele ba. Şi-au ascuns averile şi interesele toţi judecătorii şi procurorii din Bihor, care le publicau pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, unde acum nici măcar nu mai este rubrică pentru anul 2025. La fel au făcut şi poliţiştii, inclusiv cei de frontieră, site-urile acestor instituţii având doar trimiteri către portalul ANI. Adică spre trecut...

De asemenea, n-au pe site-uri nicio declaraţie din anul 2025 Jandarmeria Bihor, Direcţia Sanitar-Veterinară, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa de Pensii, Direcţia de Mediu, Garda Forestieră ori Inspectoratul Teritorial de Muncă.

La Direcţia de Sănătate Publică Bihor, situaţia este aproape comică: o singură funcţionară are declaraţiile publicate în 2025, şi asta pentru că s-a angajat la începutul anului, când nu era în vigoare decizia CCR. La ABA Crişuri, la fel: şi-au publicat averile şi interesele doar şefii instituţiei şi şefii de departamente, numiţi pe funcţii la începutul anului.

În schimb, se dovedesc mai transparenţi şefii şi angajaţii din Finanţele bihorene, ISU Crişana, Ambulanţa Bihor, Inspectoratul Şcolar, Casa de Asigurări de Sănătate, Garda de Mediu, Direcţia Silvică, Direcţia de Cultură sau Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, toate instituţii cu declaraţiile postate inclusiv pentru acest an.

Gabriela Iova, şefa AJPIS Bihor"N-avem nimic de ascuns! Consider că, lucrând în administraţie publică, este normal să fim transparenţi", zice Gabriela Iova (foto), şefa AJPIS Bihor. După cum se vede, însă, nu toţi cred la fel...


FĂ CUM ZICE BOLO!
Îndemnul premierului

Reputat pentru că a promovat transparenţa în administraţia orădeană, premierul Ilie Bolojan a făcut un apel şi către angajaţii cabinetului şi miniştrii în funcţie, cerându-le, la începutul lunii august, să-şi deconspire averile şi interesele.

Ilie Bolojan, fost președinte CJ Bihor, premier"Transparenţa în exercitarea funcţiei publice nu este doar o obligaţie legală, ci un principiu care stă la baza funcţionării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declaraţiilor de avere şi de interese este un gest de responsabilitate în faţa cetăţenilor şi o dovadă de respect faţă de valorile democratice", a declarat Bolojan (foto).

Cu toate acestea, până acum, pe site-ul Guvernului ori pe cel al Cancelariei nu au apărut încă declaraţiile din 2025, nici măcar cele ale premierului Ilie Bolojan. Şeful Cancelariei prim-ministrului, orădeanul Mihai Jurca, a declarat pentru BIHOREANUL că declaraţiile vor fi publicate în zilele următoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!