Clinica particulară de oftalmologie Medsystem din Oradea a fost locul unde, joi, s-a desfăşurat prima operaţie reuşită de transplant de cornee artificială din România.

„Am făcut un implant de cornee artificială, o keratoproteză dintr-un material de plastic special care se introduce între lamelele corneei", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL, dr. Norbert Czumbel, oftalmologul care a realizat operaţia.

Potrivit acestuia, o astfel de operaţie se impune pacienţilor care au suferit transplanturi nereuşite sau care au şanse scăzute să se vindece după un transplant uman.

Pacientul operat la Oradea este un bărbat de 51 de ani din Sfântul Gheorghe, bolnav de degenerescenţă corneană şi care, în ultimii 30 de ani, a suferit două transplanturi de cornee. Operaţia a durat aproximativ o oră şi, deşi a fost una dificilă, a reuşit.

„O astfel de operaţie are două faze, prima a fost aceasta, iar a doua va fi peste trei luni. Abia atunci pacientul va vedea", a explicat dr. Norbert Czumbel.

Medicul a mai spus că materialul folosit pentru corneea artificială nu se găseşte decât în Statele Unite ale Americii. „Are toate avizele necesare, în Europa de Vest se foloseşte de 7-8 ani. În România şi în Ungaria nu s-a mai făcut o astfel de operaţie", a spus oftalmologul.

Pacientul nu a rămas internat în clinică, însă va face, săptămânal, controale.

Doctorul Norbert Czumbel este originar din Oradea, însă locuieşte în Budapesta, unde lucrează la Clinica universitară şi Spitalul Jahn Ferenc.