Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat vineri că prin judeţul Bihor va trece sâmbătă un vehicul cu încărcătură agabaritică. Acesta va intra în ţară prin punctul de frontieră Borş II şi va merge până la Roman, în judeţul Neamţ. 

Potrivit unui comunicat transmis de CNAIR, vehiculul - care transportă o construcţie metalică - va circula, în perioada 27 februarie – 8 martie, pe ruta Borş II PTF – A3 – DN19 – Centura Oradea – DN1 – Aleşd – DN1 – Capuşu Mare – DN1 – A3 – DN1F – Centura Apahida Vâlcele – DN1C – DEJ – DN17 – Bistriţa– DN17 – Vatra Dornei – DN17 – Gura Humorului – DN17 – Varianta de Ocolire Suceava (DN2P) – DN2 – Intersecţie DN2 - DJ207B (Roman).

"Lăţimea maximă a vehicului este 3,40 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic. Menţionăm că în conformitate OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculului cu depăşiri este de 70 km/oră", se arată în comunicat.

Vehiculul va fi însoţit de poliţia rutieră. Informarea mai arată transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum unde sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase.