În următoarea perioadă traseele liniilor de autobuz 14 şi 30 vor fi modificate din cauza mai multor lucrări în oraş. Pe de altă parte, autobuzele liniei 10 vor circula din nou pe traseul obişnuit.

"Având în vedere finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Barcăului, începând de vineri, 27 Iulie 2018, autobuzele linei 10 vor circula pe traseul normal. Pe sensul de mers spre Velenţa autobuzele se vor deplasa pe str. Barcăului situată la giraţia nouă", se arată într-o informare a OTL.

Potrivit aceleiaşi informări, din cauza închiderii circulaţiei rutiere între str. Calea Armatei Române şi str. Universităţii, pentru lucrări de construire a podului peste pârâul Peţa, vor fi modificate traseele liniilor de autobuz 14 şi 30.

De luni, 30.07.2018, până în 17.08.2018, dată la care este prevazută finalizarea lucrărilor de amenajare a trecerii de pietoni denivelată pe str. Parcul 1 Decembrie, autobuzele liniei 14 vor circula pe traseul: (pe sensul de mers spre str. Podului-Uzinelor) Calea Armatei Române (statie cap linie pe str. Făgăraşului)-Sucevei-B-dul Decebal-Simion Bărnuţiu-Sulyok István-T. Vladimirescu- Cazaban-Densuşianu-Podului-Uzinelor, iar pe sensul de mers spre Universitate: Uzinelor-Podului-Densuşianu-Cazaban-T. Vladimirescu-P-ţa Unirii-Avram Iancu-Sucevei-Calea Matei Basarab-Calea Armatei Române (staţie cap linie pe str. Făgăraşului).

Se înfiinţează staţia nouă, cap linie, Făgăraşului, iar autobuzele liniei 14 vor opri şi în staţia Colegiul Economic (a liniilor 12 si 23) la deplasarea spre Universitate. Spre Ioşia, autobuzele vor opri în staţiile Andrei Şaguna şi Sulyok István. Nu vor fi operationale staţiile Cimitirul Rulikowski, Universitate, Biserica cu Lună, Parc şi Turnul Primăriei.

OTL a mai informat că de luni 30.07.2018 până în 30.10.2018, dată la care este prevăzută finalizarea lucrărilor de construire a Podului Peţa, traseul liniei 30 de autobuz va fi modificat, numai până la staţia Oficiul de Cadastru, astfel: Ogorului (Leroy Merlin)-Universităţii-Islazului-Traian Blajovici-Făgăraşului-Calea Armatei Române, iar în continuare traseul rămâne nemodificat. 

Pe traseul liniei 30 nu va fi operaţională staţia Universitate.