S.C. O.T.L. S.A. invită orădenii, cu mic, cu mare, la plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio şi cu Tramvaiul de Epocă.

Autobuzul Cabrio va efectua, în funcţie de condiţiile atmosferice, curse în zilele de sâmbătă, 29 mai, duminică, 30 mai şi marţi, 1 Iunie, cu opriri în următoarele staţii de pe traseu: P-ţa Unirii - Universitatea Partium - Autogara Decebal - Grădina Zoologică - Muzeul Ţării Crişurilor - Oficiul de Cadastru – Universitate - Cimitirul Rulikowski - Universitate - Oficiul de Cadastru - Muzeul Ţării Crişurilor - Biserica cu Lună - P-ţa 1 Decembrie/Bloc Turn - Centrul Civic/CEC -  Magazinul Crişul - Şirul Canonicilor - Gara Centrală - Episcopia Ortodoxă - Parcul Traian - Iosif Vulcan - P-ţa Ferdinand - P-ţa Unirii.

Din staţia P-ţa Unirii autobuzul va pleca în cursă, începând cu ora 11:00, la interval de o oră, până la ora 18:00 (ultima cursă). Preţul unui bilet pentru adulţi este 10 lei, iar pentru copii 5 lei. Biletele se vor achiziţiona de la şofer, la urcarea în autobuz.

Tramvaiul de Epocă, în funcţie de condiţiile atmosferice, va efectua curse după următorul program: sâmbătă, 29 mai şi duminică, 30 mai, câte o cursă cu plecare la ora 16:00 şi marţi, 1 Iunie, două curse; prima cu plecare la ora 16:00 şi cea de-a doua, la ora 18:00.

Tramvaiul va pleca din cap linie Nufărul  pe traseul Nufărul – Gara Centrală – B-dul Decebal – P-ţa Unirii – Nufărul.

Biletele, în limita a 50 de locuri (avându-se în vedere capacitatea de transport), se pot achiziţiona de la Autogara Nufărul, înainte cu maxim 15 minute de plecarea în cursă. Bilete se vor vinde şi pe traseu, respectându-se aceaşi regulă privind capacitatea de transport. Preţul unui bilet pentru adulţi este 8 lei, iar pentru copii 4 lei.

Vă dorim călătorie plăcută, iar copiilor, aniversare minunată!

Carmen Tocuţ
spec. relaţii publice