Doi poliţişti din Buzău sunt în atenţia procurorilor, după ce, deşi nu au permis de conducere, au condus atât maşinile personale, cât şi cele de serviciu. Situaţia a fost semnalată printr-o scrisoare anonimă trimisă Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Buzău, a cărui conducere, în urma sesizării, a cerut un control la toţi agenţii din judeţ.

Aşa s-a depistat că doi poliţişti de la posturile din Merei şi Lopătari n-au carnet. Cel mai probabil, cei doi n-au avut niciodată permis de conducere, însă o astfel de verificare nu s-a făcut niciodată, chit că ambii sunt agenţi cu state vechi: unul lucrează la Poliţie din 1992, iar celălalt dinainte de Revoluţie.

Cei doi riscă acum să fie daţi afară din Poliţie. Totodată, vor fi anchetaţi şi şefii lor, pentru a se afla cum au permis ca agenţii să conducă maşinile Poliţiei, fără carnet.