Primarul Oradiei, Florin Birta, caută urbaniști, deoarece Direcția Arhitect Șef din cadrul municipalității este pe cale să rămână fără conducere. Ajuns la vârsta de pensionare, arhitectul-șef Radu Fortiș a rămas pe funcție după o a doua prelungire de un an și mai are dreptul la una singură.

La rândul lor, directoarea adjunctă Adriana Lipoveanu și șefa Serviciului Autorizări Construcții, Lucia Iacob, care au atins și ele vârsta de pensionare, sunt la prima prelungire pe funcție, iar timpul rămas până la plecarea efectivă este limitat.

Prin urmare, posibilitatea ca actuala conducere a Direcției să intre în pensie înainte ca municipalitatea să găsească un nou arhitect-șef și lucrurile să funcționeze din inerție e tot mai amenințătoare.

Dar, judecând după aspectul urbanistic al orașului, nu înseamnă că va fi și neapărat mai rău...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!