Pompierii bihoreni au intervenit luni şi marţi la trei incendii care au izbucnit în tot atâtea gospodării din comunele bihorene Auşeu, Lăzăreni şi Tinca, în doar 7 ore. Două dintre au fost provocate de jarul căzut din sobă.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, la primul incendiu, izbucnit în localitatea Bicăcel, comuna Lăzăreni, s-au deplasat, în jurul orei 19.15, echipajele Gărzii de Pompieri Tinca.

Forţele de intervenţie au acţionat pentru stingerea flăcărilor ce se manifestau la un şopron.

"În urma evenimentului, provocat de o afumătoare improvizată în interiorul şopronului, au ars circa 10 metri pătraţi din acoperişul construcţiei, 3 aparate electrice şi circa 3 metri pătraţi din pazia casei", se arată în comunicat.

În aceeaşi zi, la ora 20.50, a fost anunțat prin 112 un alt incendiu, de data aceasta în localitatea Luncşoara, comuna Auşeu. La faţa locului s-au deplasat pompieri militari din cadrul staţiei Aleşd, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Auşeu.

Când echipajele au ajuns, focul ardea violent la o casă de circa 50 de metri pătraţi. În circa 20 de minute, salvatorii au reuşit să stingă flăcările, să lichideze focarele şi să împiedice propagarea la cealaltă locuinţă din apropiere.

"Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat, de jarul căzut din sobă. Flăcările au afectat în întregime cele două încăperi ale casei şi acoperişul acesteia", se mai arată în comunicat.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.30, pompierii Gărzii Tinca au intervenit în Girişu Negru, pentru lichidarea unui alt incendiu izbucnit la o magazie.

De data aceasta pompierii au scos întâi două butelii, prevenind producerea unei explozii, şi au reuşit să salveze din calea flăcărilor casa vecinului, aflată la mai puţin de un metru de focare şi două anexe gospodăreşti.

Au ars acoperişul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 25 metri pătraţi şi bunuri din interiorul acesteia.

Comunicatul transmis de ISU Bihor arată că, cel mai probabil, şi acesta a fost provocat de jarul căzut dintr-o sobă.

În urma evenimentelor, nu au existat persoane rănite.


În context, ISU Bihor le reaminteşte bihorenilor, măsurile de prevenire a incendiilor pot fi evitate  astfel de incidente, soldate cu pagube materiale şi, mai grav, în unele situaţii, cu persoane rănite sau cu pierderi de vieţi omeneşti.

Recomandările pompierilor:

- Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate;

- Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

- Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

- Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

- Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;

- Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

- Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;

- Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;

- Se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie;

- Se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra  acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!