Oficialităţile militare şi civile, din rândul cărora a lipsit primarul Ilie Bolojan, aflat la Bucureşti, precum şi aproximativ 100 de orădeni de rând, în covârşitoarea majoritate vârstnici, au marcat joi dimineaţă, la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, Ziua de 9 Mai, cea de-a 139-a aniversare a proclamării Independenţei de Stat a României (1877), a 68-a aniversare a Victoriei împotriva fascismului şi împlinirea a 28 de ani de când Consiliul Europei a declarat această zi ca fiind a Europei (1985).

După intonarea Imnului Europei (Oda Bucuriei) şi a Imnului Naţional, un sobor de preoţi ortodocşi a oficiat slujba de Te Deum, festivitatea continuând cu un foarte scurt discurs al prefectului Claudiu Pop, ca reprezentant al Guvernului. "Trebuie să fim demni de ceea ce am primit şi mândri de ceea ce vom lăsa", a fost mesajul transmis de prefect, care şi-a înccheiat speech-ul cu urarea "Trăiască România! Trăiască Europa!".

Ceva mai insistent şi darnic în detalii a fost istoricul Mihai Drecin, care a ţinut să omagieze Armata Română. "Multe din adevărurile istoriei naţionale au fost omise şi încă sunt şi azi, dar e bine, totuşi, din când în când, să ne aducem aminte de înaintaşii noştri", a pledat profesorul universitar, dând apoi glas unei aduceri aminte a rolului Armatei de-a lungul epocii moderne, de la Războiul de Independenţă până la aderarea în NATO.

Corul Traian Moşoiu a oferit un recital foarte apreciat de asistenţă, care a răsplătit prestaţia cu aplauze, după care oficialii prezenţi au depus coroane pe soclul statuii Ostaşului Român.

Festivitatea s-a încheiat cu o scurtă defilare a detaşamentului alcătuit din militari ai Garnizoanei Oradea, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi din muzicanţii Fanfarei Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu.

Pe platoul din fața Primăriei orădenii sunt așteptați, începând cu ora 19:30 pentru a sărbători împreună Ziua de 9 Mai. Municipalitatea le-a pregătit un concert în aer liber, la care vor participa: Grupul Vivere, grupul Meda Music, finalista concursului X Factor Natalia Selejean și Corina. La finalul concertelor, cei prezenți vor putea admira un spectacol cu focuri de artificii.