Un incendiu în lanţ s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.40, pe strada Moldovei din Oradea.

Potrivit ISU Crişana, focul a izbucnit la o maşină parcată, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni. Flăcările au cuprins şi alte două maşini parcate în vecinătate, iar când pompierii au ajuns acolo incendiul violent risca să se extindă şi la alte vehicule.

Pompierii Detaşamentului 2 Oradea au stins incendiul în mai puţin de 15 minute, dar pagubele sunt oricum semnificative.

"Evenimentul, observat cu întârziere, s-a soldat cu arderea celor trei autoturisme în proporţie de 90%, 70%, respectiv 50%. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un scurtcircuit determinat de un cablu electric defect", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.