Trei bărbaţi au fost salvaţi de pompierii bihoreni marţi seară, după ce au fost surprinşi de viitură pe o insulă din apropierea barajului Tăut, de pe Crişul Negru.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, cei trei au fost surprinşi marţi seară, în timp ce efectuau lucrări la barajul Tăut, de pe Crişul Negru. Nivelul apei a crescut brusc, după ce s-a rupt un dop tehnic de protecţie a unui canal de redirecţionare a cursului de apă.

"Pentru salvarea celor trei persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Salonta şi Gărzii de Pompieri Tinca. Pompierii militari au acţionat cu barca pneumatică cu motor şi accesoriile specifice unor astfel de intervenţii, reuşind, în scurt timp, să-i aducă pe cei trei bărbaţi, în siguranţă, la mal", se precizează în comunicatul ISU.