Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică dat publicităţii joi, în Bihor au fost confirmate, miercuri, de către Institutul Cantacuzino din Bucureşti, trei noi cazuri de gripă AH1N1.

"Două cazuri sunt ale unor persoane adulte din municipiul Oradea, care au fost izolate la domiciliu de la primele simptome, fiind afectate de forma medie a bolii. Perioada de izolare încetează la data de 23 noiembrie", se arată în comunicatul semnat de şeful DSP Bihor, Marius Pîrcioagă. Acesta mai spune că dacă până luni, celor două persoane le dispare riscul epidemiologic, îşi vor putea relua activitatea.

Al treilea caz confirmat este un adult venit în Bihor din Belgia, cu simptome de boală. "Iniţial, persoana a fost în urmărirea medicului de familie care, în urma simptomelor şi formei clinice medii, a îndrumat pacientul spre secţia de boli infecţioase cu ambulanţa", se precizează în comunicat. Persoana din Belgia se află în continuare internată la secţia de boli infecţioase ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea. Toate persoanele infectate se află sub tratament antiviral.

Potrivit lui Pîrcioagă, până acum, în Bihor, au fost confirmate 12 cazuri cu diagnosticul de gripă AH1N1. Din aceste cazuri, cinci au fost de import, adică s-au confirmat în cazul unor persoane venite din afara judeţului.