Din această toamnă, studenții care aleg Universitatea din Oradea au la dispoziție trei noi programe de licență. Dintre acestea două sunt cu predare în limba engleză: Comunicare și media emergente, cu o durată de trei ani, organizat de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, și Medicină dentară, cu o durată de șase ani, în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie.
Cel de-al treilea program, Educație timpurie, este în limba română, durează trei ani și este organizat de Facultatea de Științe Socio-Umane.
„Prin aceste noi programe de studiu, mai ales prin cele în limba engleză, Universitatea din Oradea continuă să își diversifice și să își deschidă oferta educațională pentru studenții străini, în spiritul internaționalizării și al cooperării academice. La rândul său, programul Educație timpurie vine să completeze oferta noastră în domeniul profesiilor educaționale din învățământul preuniversitar”, a transmis rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, conform unui comunicat remis de instituție.
Pentru anul universitar 2026-2027, taxa de școlarizare este de 33.720 de lei la Medicină dentară și de 4.500 de lei la fiecare dintre celelalte două programe, iar sumele pot fi achitate în trei rate.
Sesiunea de admitere din toamnă începe pe 1 septembrie, odată cu înscrierile, și se încheie pe 21 septembrie, când vor fi afișate rezultatele finale. Detalii privind admiterea sunt disponibile pe site-ul Universității din Oradea, la secțiunea dedicată candidaților.