Trei persoane – un angajat al Distrigaz și doi ai firmei private care au verificat instalația de gaze în blocul din cartierul bucureștean Rahova, cu o zi înainte de explozie – au fost arestate preventiv, vineri după-amiază, în urma unei decizii a magistraților de la Judecătoria Sectorului 5.

Cei trei fuseseră reținuți miercuri seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, după mai multe percheziții efectuate în dosarul penal deschis în urma exploziei. Magistrații au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de distrugere din culpă, după cum scrie HotNews.ro.

„Respinge, ca nefondată, cererea inculpaţilor de a se lua împotriva lor măsura preventivă a arestului la domiciliu sau control judiciar”, se arată în decizia publicată pe portalul instanței.

Judecătorii au mai decis și interzicerea desfășurării activității firmei private pentru 60 de zile.

HotNews.ro amintește că miercuri dimineață, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a efectuat opt percheziții la persoane fizice și juridice în dosarul penal deschis după explozia din Rahova. Patru descinderi au fost în București, două în Ilfov și câte una în județele Prahova și Teleorman.

Perchezițiile au avut loc atât la sediul Distrigaz, cât și la locuințele unor angajați ai companiei și la firma chemată de locatari să facă revizia instalației de gaze. „Activitățile vizează ridicarea de documente și unități de stocare”, au precizat polițiștii. Șase persoane au fost duse la audieri în urma descinderilor.

După cum se știe, explozia a avut loc pe 17 octombrie, pe strada Vicina, în sectorul 5 al Capitalei, două etaje fiind efectiv spulberate.

Trei persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în urma deflagrației.

Autoritățile au constatat că blocul afectat prezintă risc de prăbușire, motiv pentru care locatarii nu s-au putut întoarce la casele lor.

Șeful polițiștilor care coordonează ancheta a declarat că a fost stabilit epicentrul deflagrației și traseul gazelor, iar anchetatorii așteaptă raportul Insemex Petroșani pentru a formula primele concluzii oficiale, mai notează HotNews.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!