Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat miercuri două percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul a trei dosare penale ce vizează infracțiuni de pornografie infantilă.
Conform comunicatului transmis de IPJ Bihor, anchetatorii au stabilit că, în cursul anului 2020, trei persoane ar fi procurat, deținut și distribuit materiale pornografice cu minori. Distribuirea s-ar fi făcut prin conturi create pe rețele de socializare.
Persoanele vizate au fost duse la sediul DIICOT Oradea pentru audieri.
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.