Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana şi ale Serviciului de Salvamont Salvaspeo Bihor şi Cluj lucrează pentru pomparea apei din zona peşterii Cociu din localitatea Bulz, după ce trei speologi au fost surprinşi, miercuri, de o viitură în peşteră, ei fiind blocaţi în interior.

În peştera amintită intră un pârâu al cărui debit trebuie limitat. Până acum, salvatorii au creat un baraj din saci de nisip, iar apa care intră în peşteră trebuie pompată.

"Din câte am înţeles, trei persoane au fost surprinse de creşterea nivelului apei din interiorul peşterii, dar nu se ştie în ce stare sunt şi dacă mai trăiesc. Este vorba despre o peşteră cu acces dificil, în care doar speologii au acces", a declarat, joi, pentru BIHOREANUL, şeful SMURD Bihor, Hadrian Borcea. 

"Pomparea apei este o operaţiune de durată, pentru că trebuie deviat cursul pârâului. Este o muncă foarte dificilă", a spus Borcea, adăugând că nu avea rost ca o maşină aparţinând SMURD să rămână acolo până când echipajele nu vor evolua cu munca. "Ei vor face lucrările care se impun şi ne vor anunţa, iar un echipaj de terapie intensivă este pregătit şi va merge acolo".

Ionuţ Lascu, consilier tehnic Salvaspeo Bihor şi în acelaşi timp coordonatorul misiunii de salvare, a declarat pentru BIHOREANUL că speologii sunt membri ai Clubului Politehnica din Cluj.

"Este vorba de două fete şi un băiat, cu vârste între 25 şi 40 de ani, toţi din Cluj Napoca. Până acum, am făcut la intrarea în peşteră un baraj, împreună cu echipaje de la ISU Crişana, iar cu 4 motopompe am început să scoatem apa din spatele barajului. Sperăm ca în maxim 3 ore să trimitem o primă echipă de evaluare şi în momentul în care vom avea informaţii să ne facem planul de salvare", a declarat Lascu, adăugând că la misiune participă 12 salvatori speologi de la Salvaspeo Bihor şi 6 speologi din Cluj.

Totodată 10 pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana s-au deplasat în localitate şi participă la acţiunea de limitare a debitului pârâului care intră în peşteră, pentru ca apa să nu mai pătrundă în galeriile şi aşa umplute de apă.

Potrivit locotenentului Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU, pompieri ai Detaşamentului Aleşd, Oradea, dar şi Serviciul de Voluntari ai comunei Bulz acţionează pentru evacuarea apei acumulate în urma formării barajului artificial de saci de nisip la gura peşterii pentru a împiedica să intre apa în peşteră. "Se aşteaptă o echipă specializată de scafandri de la Salvamont Cluj, pentru a pătrunde în interiorul peşterii, unde apa e foarte mare, şi nu se poate pătrunde decât cu personal specializat", a precizat Herţe.

Adrian Marin, vicepreşedintele Serviciului Salvamont Slavaspeo Bihor şi purtătorul de cuvânt al Serviciului, a declarat pentru BIHOREANUL că cei trei au luat legătura ultima oară cu membrii clubului din care fac parte în cursul serii de marţi. "Erau în tură explorativă de weekend prelungită, iar marţi seară şi-au anunţat colegii că mai fac încă o intrare, urmând să iasă miercuri la ora 12. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar miercuri după amiază au plecat primii colegi, pentru salvarea lor", a spus Marin.

El a adăugat că peştera Cociu are galerii în care cei trei ar putea să se adăpostească. "Sunt mai multe săli în care ar putea să aştepte. Ei sunt echipaţi corespunzător, şi teoretic sunt protejaţi. Problema este că nu ştim cât sunt de expuşi. Sperăm că nu au fost prinşi în apă până la gât, pentru că atunci fac hipotermie", a declarat Marin, adăugând că toţi cei 30 de salvatori ai serviciului au fost alertaţi şi se pregătesc să intervină, în ture.