Sute de artizani din România și din străinătate, cu o mulțime de piese realizate manual și spectacole de muzică populară vor anima, în weekendul 17-19 iulie, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, unde va avea loc cea de-a 33-a ediție a Târgului meșterilor populari.
Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”.
„Până acum au confirmat participarea 142 de meșteri populari din cele mai cunoscute zone geografice şi etnografice ale ţării: Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana etc., precum și din Republica Moldova – Basarabia, Serbia, Camerun și Ungaria”, au transmis organizatorii.
Vizitatorii vor putea cumpăra sau admira piese realizate manual de meșterii prezenți: obiecte de lemn, os, fier, ceramică, împletituri din papură și nuiele, textile, port popular, podoabe țărănești, jucării din lemn, măști, pictură naivă, icoane pe sticlă, icoane pe lemn, ouă încondeiate, turtă dulce, plante medicinale etc.
Târgul va fi deschis vineri, între orele 11 și 21, sâmbătă între 9 și 21, iar duminică între 9 și 19.
Serile vor fi dedicate spectacolelor folclorice, prezentate de Ioana Urs, cu ansambluri și soliști din județul Bihor.
Programul spectacolelor folclorice:
Vineri, 17 iulie
Ora 19.00-19.30: Ansamblul folcloric Floarea Barcăului din Marghita – coord. Sergiu Duca
Ora 19.30-20.00: Ansamblul folcloric Vetre Bihorene din Oradea – coord. Dumitru Cora
Ora 20.00-20.15: Marius Mihuț – solist instrumentist, Tezaur Uman Viu din anul 2020
Ora 20.15 – 20.40: Ansamblul folcloric slovac Datelinka din Vărzari – coord. Kapusniak Ana;
Sâmbătă, 18 iulie
Ora 19.00-19.30: Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca – coord. Monica Pârge
Ora 19.30-20.00: Ansamblul folcloric Zajgo din Săcuieni – coord. Beres Csilla
Ora 20.00-20.10: Ioana Urs
Ora 20.10-20.40: Ansamblul folcloric Nuntașii Bihorului – coord. Cosmin Mocan
Momente solistice: Ciprian Mocan