Horea Vuşcan a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, sentinţa favorabilă lui dată pe 30 ianuarie de Tribunalul Bihor, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal într-un proces pe care l-a intentat Administraţiei Imobiliare Oradea, în cazul unei licitaţii pe care acesta a pierdut-o după mai multe tergiversări.

Du-te, vino!

Este vorba despre o licitaţie începută în vara anului 2009 pentru achiziţia a 10 parcometre cu panou solar desfăşurată de AIO şi la care Vuşcan s-a înscris cu firma lui, Alien Concept. În primă fază, după depunerea dosarelor, autoritatea contractantă, adică municipalitatea, a dispus anularea procedurii, lucru pe care Horea Vuşcan l-a atacat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. CNSC i-a dat dreptate, aşadar procedura a fost continuată, iar firma lui Vuşcan, cu cea mai bună ofertă, a câştigat.

Rezultatul a fost, însă, contestat de celălalt ofertant, firma WSA Electronic. După ce CNSC i-a admis contestaţia şi a dispus reevaluarea ofertelor de către AIO, aceasta din urmă a respins oferta Alien Concept, ca fiind "neconformă şi inacceptabilă", după ce anterior o declarase câştigătoare. Mai mult, municipalitatea îl informa pe Vuşcan că procedura de achiziţie a fost anulată.

A urmat o nouă contestaţie din partea lui Vuşcan la CNSC, autoritate care a anulat raportul AIO şi a dispus continuarea procedurii. Numai că, degeaba. Municipalitatea l-a informat pe Vuşcan că "banii prevăzuţi în buget pentru atribuirea contractului de achiziţie publică s-au pierdut deoarece până la finele anului 2009 contractul nu a fost încheiat şi întrucât pentru anul 2010 bugetul nu este aprobat".

Cu dedicaţie?

"De trei ori am fost anulaţi, eliminaţi, tergiversaţi într-o licitaţie cusută cu aţă albă astfel încât să câştige firma WSA Electronic, care de obicei era singura înscrisă la licitaţiile Primăriei. De ce? Pentru că aşa erau făcute caietele de sarcini, să poată participa o singură firmă", a declarat Horea Vuşcan.

Patronul firmei Alien Concept a exemplificat spunând că una dintre condiţiile de participare era ca aceste parcometre să fie dotate cu cititoare de card bancar fără PIN. "Acum, în România, nu există astfel de echipamente care să fie omologate VISA sau MasterCard, pentru ca tranzacţiile să se poată desfăşura în siguranţă. Firma WSA avea însă o înţelegere la Cluj cu o bancă şi putea asigura această condiţie, cu riscul că informaţiile de pe card nu sunt securizate prin această omologare", a precizat Vuşcan.

Daune pentru Vuşcan

Pe 23 martie, instanţa i-a comunicat lui Vuşcan sentinţa dată la sfârşitul lunii ianuarie, în care Tribunalul Bihor arată că "din înscrisurile la dosar rezultă o atitudine culpabilă a pârâtului în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică".

De asemenea, instanţa arată că AIO a încălcat în acest caz dispoziţiile legale: "Nefinalizarea procedurii este rezultatul comportamentului nediligent al pârâtului care a încălcat dispoziţiile legale în mai multe rânduri şi a tergiversat astfel finalizarea procedurii de achiziţie publică".

În fine, instanţa a admis în parte acţiunea firmei Alien Concept şi a obligat pârâtul, adică Administraţia Imobiliară Oradea, să-i plătească lui Vuşcan suma de 27.163,90 de lei reprezentând daune interese şi 2.970,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. "Cred că domnul primar ar trebui să ia atitudine împotriva celor care se fac vinovaţi de modul în care s-a desfăşurat această licitaţie şi cred că întreaga sumă ar trebui adunată de la aceştia", a spus Horea Vuşcan.

Municipalitatea are la dispoziţie 15 zile de la comunicare să atace sentinţa dată de Tribunalul Bihor.