Mega-scandalul din vară de la Colegiul Unirea din Ştei, unde 108 elevi au fost eliminaţi de la Bacalaureat pe motiv că au copiat, se tranşează în instanţă.

După ce mai mulţi elevi au contestat sancţiunea în instanţă, Tribunalul Bihor a dat joi primele sentinţe. În cazul elevilor Adina Secui şi Sebastian Sălăgean, judecătorii au decis să le admită acţiunea şi să anuleze sancţiunea aplicată de Comisia de Bacalaureat. Judecătorii au stabilit, astfel, că cei doi elevi nu ar fi trebuit eliminaţi din examen.

Potrivit unei declaraţii date de avocatul elevilor, Koloszi Arpad, ziarului Vocea Transilvaniei, actele de sancţionare a elevilor "sunt eronat întocmite", mai precis nu conţin data comiterii faptei şi descrierea explicită a acestor. În plus, susţine Koloszi, după ce s-au vizionat înregistrările din camerele de examen, s-a constatat chiar că faptele descrise ca abateri de fraudare a examenelor nu există. "Că a existat, într-adevăr, o situaţie mai lejeră în sala de examinare e clar. Una ţine de disciplină, alta e că li s-a imputat fraudarea examenului", a declarat avocatul.

Sentinţa Tribunalului Bihor nu este definitivă, însă, părţile având drept de recurs în termen de 15 zile.

Pe rolul Tribunalului mai sunt şi alte dosare ale unor elevi eliminaţi la Bacalaureat, în care încă se aşteaptă o sentinţă.

După cum se ştie, Colegiul Unirea din Ştei a fost în centrul unui scandal uriaş în vară, după ce, în urma unei sesizări la TelVerde, s-a depistat că în 10 din cele 14 săli de examen, elevii au copiat. 108 liceeni au fost eliminaţi din examen, iar mulţi dintre ei au contestat în instanţă sancţiunea primită.

Totodată, elevii au cerut şi suspendarea sancţiunii până la judecarea procesului pe fond. În timp ce Tribunalul Bihor le-a admis cererile şi a obligat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor să le dea tinerilor adeverinţe cu care să se înscrie la facultate, ulterior Curtea de Apel a decis, definitiv, că sancţiunile nu trebuie suspendate. Astfel, unii dintre elevi s-au retras de la facultăţile la care au fost admişi, în timp ce alţii au rămas în continuare studenţi, universităţile acceptând să-i păstreze până la judecarea procesului de fond.

IŞJ Bihor se judecă şi cu profesorii supraveghetori pe care i-a sancţionat în urma aceluiaşi scandal.