Un triciclu electric, condus de un bărbat de 48 de ani, a fost acroşat duminică de un autovehicul marca Ford scăpat de sub control pe drumul judeţean 764 K dintre Răbăgani şi Coşdeni.

"Duminică la ora 11:55 pe drumul judeţean 764K un bărbat de 29 de ani din Răbăgani în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cojdeni – Răbăgani, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a părăsit partea sa de deplasare, a pătruns pe contrasens unde a acroşat un triciclu electric condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani din comuna Pomezău", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

În urma accidentului rutier conducătorul triciclului şi un tânăr de 16 ani din Răbăgani, pasager în triciclu, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital.

Poliţiştii Biroului Rutier Beiuş continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.