Ministerul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a avizat, luni, un ordin emis de comandantul acţiunii privind limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, dr. Raed Arafat, potrivit căruia toţi pacienţii care nu reprezintă cazuri urgente şi care pot fi îngrijiţi acasă vor fi externaţi din spitalele din ţară.

De asemenea, nu se vor mai face internări pentru operaţiile care pot fi reprogramate şi nici consultaţii în ambulatorii.

"Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acţiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private. Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale spitaliceşti, care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate", a transmis Grupul de comunicare strategică, format la nivelul Guvernului. 
 
Potrivit ordinului, "se suspendă consultaţiile programate şi programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private".
 
Externările decise prin acelaşi ordin se vor face imediat. "În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toţi pacienţii care nu reprezintă urgenţe şi care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital", se arată în informarea oficială.
 
În aceeaşi decizie se precizează că spitalele "pot decide reorganizarea programului şi a permanenţei personalului, prin introducerea activităţii medicale în regim de ture şi gărzi, fără afectarea salarizării personalului".