După o pauză de 17 ani, Trofeul Carpaţi la handbal feminin va reveni în acest an la Oradea. Astfel, la iniţiativa lui Pavel Mercea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, Federaţia Română de specialitate a acceptat şi a oferit organizarea acestei tradiţionale competiţii interne cu caracter internaţional municipiului Oradea.
Ediţia din acest an a Trofeului Carpaţi va avea loc în perioada 5-7 octombrie, la Arena "Antonio Alexe" şi va reuni la start patru echipe, dintre care trei sunt printre cele mai valoroase reprezentative din lume. Este vorba despre România A, Ungaria şi Ucraina. Cea de-a patra formaţie participantă este selecţionata B a ţării noastre.
În Oradea, trofeul Carpaţi la handbal feminin s-a mai desfăşurat de două ori, în 1994 şi 1995, când, de fiecare dată, a câştigat echipa tricoloră.
Ediţia din acest an este cea cu numărul 45. În cele 44 desfăşurate până acum şi începute în anul 1959 la Bucureşti, cele mai multe trofee câştigate le are echipa României - 23, urmată de R.D. Germană, cu 8 titluri.
În prima etapă de la Trofeul Carpaţi din acest an, pe 5 octombrie, Ungaria va întâlni Ucraina, iar România A - România B.
În etapa a II-a, pe 6 octombrie, Ungaria va întâlni România B, iar Ucraina - România A. În fine, în ultima rundă. Pe 7 octombrie, România B se va confrunta cu Ucraina, iar România A cu Ungaria.
Biletele de intrare la jocuri vor costa 10 lei / zi, un bilet fiind valabil, astfel, pentru ambele jocuri din aceeaşi zi. Acestea vor fi puse în vânzare încă de la sfârşitul acestei săptămâni, de vineri, la patru puncte de difuzare a presei de pe strada Republicii. De asemenea, în zilele turneului, biletele vor putea fi achiziţionate de la Arena "Antonio Alexe", încă de dimineaţă.
Înaintea turneului, echipa României, care va sosi la Oradea încă de la sfârşitul acestei luni, va disputa o dublă cu reprezentativa Olandei. Primul joc va avea loc la Oradea, pe data de 2 octombrie, iar cel de-al doilea la Arad, pe 3 octombrie.
De precizat faptul că la masculin, trofeul Carpaţi s-a mai desfăşurat la Oradea de cinci ori, în anii 1980, 1991, 1992, 1993 şi 2010. Primele două ediţii au fost câştigate de echipa României, iar celelalte trei de Danemarca, Rusia şi Tunisia, în această ordine.