Timp de trei zile, între 22 și 24 august, comuna Căbești va găzdui o nouă ediție a SculptFest, festivalul care îmbină natura, tradițiile și muzica într-o experiență relaxantă, pe Valea Sohodolului, un loc pitoresc situat între satele Căbești și Sohodol.
Organizatorii promit o atmosferă „cel puțin la fel de intensă și magică” precum cea de la ediția din 2024.
La SculptFest se va întoarce trupa Subcarpați, o prezenţă constantă la ediţiile de până acum. Concertul acesteia este programat pe 23 august, au anunţat organizatorii.
Și de această dată va fi la dispoziția oaspețlor o zonă de camping, iar la festival se vor găsi preparate gustoase și „licori locale”. Totodată, va fi deschis un mic târg cu meșteri populari, care vor ține și ateliere.
Programul complet va fi anunțat în perioada următoare.