5 grame. 5 grame e masa unui card de credit. 5 grame e cât microplastic ingerează fiecare dintre noi, în fiecare săptămână. E peste tot, în apa pe care o bem, în sare, în bere, până şi în aerul pe care îl respirăm, conform unui studiu realizat de World Wide Fund. Atât de gravă e poluarea cu plastic, ne afectează pe toţi fără excepţie.
Am început să fiu preocupată de această problemă majoră în clasa a XI-a, iar prima schimbare pe care am făcut-o a fost înlocuirea pungilor de plastic în care îmi împachetam sandvişul în fiecare zi de şcoală cu un săculeţ reutilizabil, din bumbac. În timp m-am obişnuit să merg la cumpărături întotdeauna cu o plăsuţă reutilizabilă şi cu săculeţi pentru fructe şi legume pe care le putem cumpăra la vrac, iar ca să evit cumpărarea unui PET de plastic, am mereu la mine o sticlă reutilizabilă de apă, în caz ca mi se face sete. Toate acestea sunt eforturi minime pe care oricare dintre noi le poate face, cu puţină voinţă şi eforturi minime, dar care, pe termen lung, au un impact pozitiv mare.
Anul trecut, am decis că vreau să fac mai multe pentru această cauză şi aşa a luat naştere proiectul meu de suflet, Deplastificat, finanţat de Fundaţia Comunitară Oradea prin programul Bursa Talentelor. Deplastificat are două direcţii principale: educarea comunităţii locale prin ateliere online pentru copii (deschidem înscrierile în luna noiembrie, pe pagina noastră de Facebook) şi reducerea consumului de PET-uri.
Cum îndemnăm orădenii să nu mai cumpere apa în PET-uri de plastic? Le punem la dispoziţie Harta Deplastificat: Apă fără plastic, care conţine locaţii din oraş unde pot consuma apă potabilă în mod gratuit, dacă au un recipient reutilizabil. Această hartă va include atât cişmelele din oraş, cât şi câteva localuri (cafenele şi restaurante), care s-au alăturat cauzei noastre, şi va fi disponibilă pe website-ul nostru, deplastificat.ro de la sfârşitul lunii octombrie.
Vă invit cu drag să vă alăturaţi comunităţii oamenilor care consumă mai puţin plastic!
Andra Cloştorfeanu
fondator Deplastificat