Într-o lume obsedată de E-uri şi de calorii, cu o adevărată fobie colectivă pentru "chimicale", un chimist demonstrează că inclusiv în fructele consumate frecvent se găsesc substanţe chimice.

Este vorba despre chimistul australian James Kennedy, care a făcut un tabel ale unor alimente naturale, demonstrând că acestea conţin chiar mai multe ingrediente decât cele create în laborator.

Potrivit Digi24.ro, care preia date din studiul lui Kennedy, chimistul face referire la fructele în starea lor naturală, care nu conţin urme de pesticide, insecticide sau îngrăşământ chimic.

"Din imaginea de mai jos (foto) puteţi vedea că o banană conţine nu mai puţin de şase E-uri şi ingrediente cu denumiri îngrijorătoare. Iar printre denumirile "obişnuite" găsim cenuşa", arată sursa citată.

"Aţi mânca un aliment care conţine E 460, E 306 (tocopherol), butanoat de metiletil, agent natural de afânare (etilenă), E 515? Ei bine, astfel de ingrediente se găsesc în banane", scrie Digi24.ro, care precizează că orice obiect pe care îl folosim, orice aliment, orice băutură – toate sunt formate din elemente chimice.

Sursa citată, scrie că printre "ingredientele" afinelor, considerate un soi de super aliment pentru că au proprietăţi antioxidante, se află şi "aerul proaspăt" - E941 (nitrogen), E948 (oxigen) şi E290 (dioxid de carbon).

Şi compoziţia ananasului şi căpşunilor sunt interesante: Pe lângă coloranţi, aici găsim şi conservanţi – E 236 şi E 296, şi arome. Printre aromele găsite în ouă sunt nominalizate formaldehida şi acetona.

Chimistul subliniază şi că multe substanţe potenţial periculoase se găsesc în alimentaţia noastră, dar că acestea sunt prezente în doze mult prea mici pentru a fi dăunătoare. James Kennedy încearcă să combată "chimiofobia", care înseamnă teama sau dezgustul faţă de ceea ce este perceput a fi chimic. El pregăteşte şi o carte pe această temă, pe care vrea să o publice anul acesta, arată Digi24.ro.