O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost rănită, după ce a fost lovită de maşină. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia Bihor, luni seară, în jurul orei 18, minora se deplasa împreună cu un grup de copii pe partea dreaptă a drumului, pe direcţia Tăut - Talpoş. 

La un moment dat, ea "a pătruns pe carosabil şi a fost acroşată de un autoturism condus de un localnic de 51 de ani, care circula regulamentar în aceeaşi direcţie de deplasare".

În urma impactului, fata a suferit multiple leziuni şi transportată la Spitalul Municipal Gavril Curteanu.

"Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi fractură la ambele oase la gamba stângă. A fost internată la secţia de Chirurgie Pediatrică", a precizat pentru BIHOREANUL dr. Alexandru Mateoc, purtătorul de cuvânt al SMURD Bihor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, urmând să stabilească exact cum s-a petrecut accidentul.