Tuberculoza este o infecţie bacteriană cronică determinată de Mycobacterium tuberculosis, caracterizată prin formarea de granuloame în ţesuturile infectate. Localizarea cea mai frecventă este cea pulmonară, dar există şi alte organe care pot fi implicate, cum sunt pericardul, bronhiile, oasele, organele genito-urinare, meningele sau pielea.

Tuberculoza continuă să fie o importantă cauză de deces, existând o creştere a cazurilor în rândul vârstnicilor, săracilor şi al celor cu SIDA. Se estimează că există circa 30 de milioane de cazuri de tuberculoză activă în lume, 10 milioane de cazuri noi apărute anual şi 3 milioane de decese pe an, ceea ce reprezintă cam 6% din totalitatea deceselor din lume.

Transmiterea bolii se face de la om la om, aproape exclusiv pe cale respiratorie. Bacilii tuberculoşi se elimină din secreţiile respiratorii prin tuse, stănut sau vorbire, rămânând în aer sub formă deshidratată mult timp şi putând astfel infecta prin inhalare alte persoane. Oamenii prezintă imunitate nativă la tuberculoză, cu variaţii individuale. Există 2 forme clinice de tuberculoză: primară şi de reactivare. Infecţia primară apare de obicei în copilărie şi se manifestă ca o pneumonie nespecifică.

Tuberculoza de reactivare este o boală cronică consumptivă, cu pierdere în greutate, febră moderată şi transpiraţii nocturne la nivelul jumătăţii superioare a corpului. În absenţa unei terapii eficiente, tuberculoza pulmonară post-primară evoluează progresiv, cu perioade de stabilitate; rata deceselor este în aceste cazuri de aproape 60%, iar durata medie până la moarte este de 2 ani şi jumătate; simptomul respirator principal este tusea cronică cu spută redusă, nepurulentă, la care se adaugă hemoptizia.

Atenţie! În afara metodelor clasice de diagnostic există noi teste serologice rapide bazate pe recunoaşterea anticorpilor serici sau a ADN-ului micobacterian, care sunt de mare eficienţă şi în tuberculoza extrapulmonară, dar disponibile doar în centre supraspecializate. Tratamentul modern al tuberculozei este bazat pe administrarea unei medicaţii eficiente la recomandarea şi sub strictul control al medicilor specialişti.

Reţineţi! Profilaxia tuberculozei se realizează în primul rând prin vaccinare. Vaccinul BCG s-a utilizat până în prezent la peste 2 miliarde de persoane, administrarea făcându-se după 4 zile de la naştere până la vârsta de 2 luni precum şi la copiii între 5 şi 10 luni care nu prezintă cicatricea vaccinală sau au o cicatrice sub 3 milimetri, fără testare tuberculinică prealabilă.