Compania de turism TUI Travel PLC a ajuns şi la Oradea. O reprezentanţă a grupului internaţional a fost lansată, joi, şi în oraşul de pe Criş, de către Eurolines, compania care, prin intermediul unui parteneriat, a adus TUI Travel PLC pe piaţa din România.

Prezent la Hotel Continental, Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines, a subliniat că TUI Travel Center este "cel mai important jucător mondial din industria turistică". "Toate aceste demersuri s-au făcut pentru a susţine un crez şi o misiune: aceea de a aşeza un zâmbet pe chipul fiecărui client prin oferirea unui nou standard în domeniul serviciilor turistice", a afirmat Dragoş Anastasiu.

Astfel că, pe lângă agenţia Eurolines din strada Primăriei, orădenii pot acum să-şi aleagă şi să-şi programeze vacanţele şi la nou înfiinţatul TUI Travel Center, situat pe strada Roman Ciorogariu nr. 1. Reprezentanţii Eurolines şi TUI Travel PLC afirmă că doar de la aceste agenţii doritorii vor putea achiziţiona "ofertele tuturor tour-operatorilor germani şi români de succes".

Tot potrivit acestora, cele două companii partenere oferă, în pachet turistic, primul charter cu plecare din România, în parteneriat cu TUI Turcia, destinaţia aleasă fiind Antalya. "Oferta se caracterizează printr-o selecţie a celor mai cerute şi apreciate hoteluri din staţiunile Kemer, Antalya, Lara şi Belek (de la 3 stele+ până la 5 stele). Fiecare hotel are ratinguri obţinute de la clienţii români după criteriile: mancare/băuturi, sport/fitness, amuzament şi facilităţi pentru copii, Turcia fiind, în primul rând, o destinaţie de familie", precizează reprezentanţii agenţiilor.

De menţionat că plecările pentru sezonul de vară se fac din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Bacău.

Grupul Eurolines cuprinde 14 companii din România, Germania şi Republica Moldova şi a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de aproximativ 200 de milioane de lei. Eurolines România deţine şi o flotă de 35 de autocare şi peste 200 de autoturisme. TUI Travel PLC are circa 30 de milioane de clienţi anual, operează în 180 de ţări şi are sediul principal în Marea Britanie. Cifra de afaceri a Grupului TUI se ridică la 19 miliarde de euro.