Izolarea la domiciliu determinată de pandemia de coronavirus poate duce la apariţia unor tulburări psihice sau la o accentuare a celor preexistente. Anxietatea este o stare patologică de nelinişte, de teamă, care apare la multe persoane. Între 5 şi 20% din pacienţii internaţi în spital şi între 4 şi 14% din cei care se adresează medicilor de familie sau celor din policlinică suferă de tulburări anxioase.
Statisticile ne arată că în majoritatea ţărilor dezvoltate medicamentele antianxioase sunt printre cele mai solicitate. Anxietatea poate surveni ca manifestare a unei tulburări psihiatrice primare sau secundar unei afecţiuni sau terapii şi apare în diferite forme clinice. Există pacienţi care se plâng constant de nervozitate, tensiuni şi diferite probleme şi pacienţi care nu au astfel de simptome, dar prezintă brusc o anxietate acută sau un atac de panică. Schematic, tulburările anxioase cuprind panica, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburările fobice şi tulburările anxioase din diverse afecţiuni.
Panica se caracterizează printr-un sentiment subit, neaşteptat şi deseori copleşitor de teroare, la care se adaugă şi simptome ca greutate respiratorie, palpitaţii şi stare de slăbiciune generalizată, fenomene care apar brusc, fără nicio atenţionare, când pacientul este implicat în activităţi nestresante (frecvent la intrarea într-un magazin, conducerea maşinii sau lucrul la birou). Simptomele atacului de panică durează circa 10 minute şi dispar în 20-30 de minute. Atacurile apar la 1-2% din populaţie, de obicei în jurul vârstei de 30 de ani şi au tendinţa de recidivare.
Atenţie!
Boala tinde să fie familială, statistic demonstrându-se că 18-20% din rudele de gradul I ale unui bolnav vor avea atacuri de panică. Există şi complicaţii ale bolii, cea mai frecventă fiind agorafobia, o teamă iraţională de a fi singur în locuri publice, care apare ca o reacţie după atacurile repetate de panică (mai frecvent la femei) şi care determină un stil restrictiv de viaţă în lipsa tratamentului adecvat. Alte complicaţii sunt depresia majoră (între 60 şi 90% din bolnavi fac depresie majoră, 20% din ei având şi o tentativă de suicid) şi abuzul de medicamente (benzodiazepine) şi/sau alcool.
Reţineţi!
Tratamentul bolii constă în psihoterapie şi medicamente specifice. Medicul psihiatru este singurul în măsură să stabilească diagnosticul corect şi să aplice tratamentul corespunzător. Medicamentele utilizate au efecte bune, dar dozele, durata tratamentului şi diversele asocieri trebuie stabilite de medicul psihiatru. Important este ca astfel de simptome să determine prezentarea la medic şi nu tratamentul pe cont propriu. Medicamentele specifice bolii, ca de altfel şi cele utilizate în celelalte afecţiuni psihiatrice sunt gratuite, eliberându-se numai pe baza reţetei medicale emise de medicul psihiatru.