Deşi preşedintele PSD Ioan Mang s-a lăudat cu marele succes al racolării în partid a fostului PDL-ist Petru Filip, nu toţi social-democraţii bihoreni sunt încântaţi de noua "achiziţie". Ba dimpotrivă.
Un exemplu de PSD-ist supărat nevoie mare e consilierul judeţean Emilian Pavel, care săptămâna trecută se tânguia că Filip nu merită să-i fie coleg, mai ales că a candidat, şi nu cu mijloace tocmai în regulă, în acelaşi colegiu pentru care s-a bătut şi tatăl său, Florian Pavel, fost şef al Direcţiei Agricole pe vremea guvernării Năstase.
Tânărul Emilian era îngrozit că va ajunge să se pupe cu cel care aproape patru ani a fost duşmanul de moarte al pesediştilor, dar noroc că cei din conducerea partidului au rezolvat problema, Petru Filip urmând să activeze la Bucureşti. Aşa că, dacă vor să-i tragă o ventuză cu dragoste, Florian şi Emilian trebuie musai să ia trenul spre Capitală. Ceea ce mai mult ca sigur că nu se va întâmpla...