Trei tineri din judeţul Arad s-au rătăcit, vineri, pe circuitul Cheile Galbenei – Poiana Florilor din Munţii Apuseni.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, la ora 13.33, un bărbat în vârstă de 31 de ani a anunţat, prin apel la numărul unic 112, că are nevoie de ajutor, după ce o ploaie i-a surprins pe drum, chiar pe Cheile Galbenei.
Din pricina ploii, traseul a fost învăluit în ceaţă, iar tinerii s-au panicat, convinşi că nu vor mai găsi drumul spre platoul Glăvoi, unde aveau instalat cortul. După apelul la numărul de urgenţă, bărbatul a pornit în căutarea echipajelor de salvare, în timp ce feele au rămas pe loc.
În căutarea lor au plecat jandarmii de la Postul Montan Padiş şi salvamontiştii bihoreni. "Unul dintre jandarmi, împreună cu un salvamontist, le-au găsit în apropierea Gheţarului Focul Viu, în jurul orei 14.50. După ce le-au recuperat, acestea au fost duse în siguranţă la sediul Salvamont Glăvoi, de unde s-au întors la camping", se arată în comunicatul Jandarmeriei.
Nici unul dintre cei trei turişti nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.