Maestrul FIDE (Federația Internațională de Șah) Dan Raţ organizează lunar în Orăşelul Copiilor turnee de şah rezervate copiilor, arbitru fiind însuşi marele sportiv orădean, Dan Raţ. La concursuri pot participa copii cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani, iar lunar se stabilesc trei grupe valorice în funcţie de participarea copiilor. Primii 5 clasaţi din fiecare grupă valorică sunt răsplătiţi, lunar, cu diplome şi medalii.

La sfârşitul anului, implicit şi al întregii competiţii, în luna decembrie, primii 7 jucători din fiecare grupă valorică vor fi recompensaţi cu premii anuale, mult mai substanţiale. Aici se vor stabili două grupe valorice, una pentru copii până în clasa a II-a, iar cealaltă pentru copii mai mari de clasa a II-a.

Pentru fiecare turneu lunar un jucător primeşte un punctaj de concurs, iar, punctajul anual se stabileşte prin adunarea punctajelor lunare obţinute de fiecare jucător în parte. Criteriul de departajare în caz de egalitate îl constituie numărul de turnee la care participă fiecare jucător, fiind avantajaţi copiii care participă la mai multe turnee.

În urma desfăşurării primului turneu, aferent lunii ianuarie, cele două ierarhii se prezintă astfel:

Clasament general:

1. Tiutiu Natan 16,5 pcte
2. Pantiş Călin 12,5 pcte
3. Trifan Octavian 10,5 pcte
4. Mălan Andrei 8,0 pcte
5. Sferle Andrei 6,0 pcte

Clasament maximum clasa a II-a:

1. Sandor Cristian 15,0 pcte
2. Vlad Bogdan 11,5 pcte
3. Fechete Luca 9,5 pcte
4. Mălan Alex 7,5 pcte
5. Hochhauser David 5,0 pcte