Arena Antonio Alexe din Oradea găzduieşte în această săptămână un interesant turneu amical de handbal de trei echipe.

Triunghiularul organizat de clubul CSM Oradea este programat marţi şi miercuri şi reuneşte formaţiile CSM Bucureşti, HC Adrian Petrea Reşiţa şi CSM Oradea.

Turneul face parte din perioada de pregătire a celor trei echipe participante, iar pentru CSM Oradea aduce două jocuri de verificare în compania unor echipe bune, de primă ligă, cum este cazul bucureştenilor de la CSM, respectiv în compania unei formaţii care este principală favorită la promovarea în primul eşalon, cum e situaţia reşiţenilor.

Marţi, în prima zi, de la ora 18, CSM Oradea va întâlni echipa CSM Bucureşti, iar miercuri, de la ora 11, CSM Oradea se va duela cu HC Adrian Petrea Reşiţa, iar cu începere de la ora 18, HC Adrian Petrea Reşiţa se va confrunta cu CSM Bucureşti.