Echipa orădeană de handbal masculin CSM va organiza în prima jumătate a lunii august un turneu amical, la care vor participa şi două echipe din Liga Naţională. Este vorba despre Steaua Bucureşti şi HC Adrian Petrea Reşiţa.

Turneul, care va cuprinde şi primele jocuri amicale pentru handbaliştii echipei orădene din această vară, va avea loc în perioada 7-8 august, în Arena Antonio Alexe. Pe lângă cele două formaţii din primul eşalon, evenimentul va aduce în faţa orădenilor şi formaţiile Universitatea Cluj şi, bineînţeles, CSM Oradea, ambele echipe provenite din Divizia A (cel de-al doilea eşalon handbalistic masculin al ţării).

În prima zi, vineri, 7 august, va avea loc o singură etapă, iar ziua următoare, sâmbătă, 8 august, două runde.


Iată programul turneului amical de handbal masculin de la Oradea:

Vineri, 7 august:

Ora 17.00        CSM Oradea – Universitatea Cluj

Ora 19.00        Steaua Bucureşti – HC Adrian Petrea Reşiţa

Sâmbătă, 8 august:

Ora 10.00        Steaua – Universitatea Cluj

Ora 12.00        HC Adrian Petrea – CSM Oradea

Ora 17.00        Universitatea Cluj – HC Adrian Petrea

Ora 19.00        CSM Oradea – Steaua


După acest turneu, handbaliştii orădeni, pregătiţi de antrenorul Sebastian Tudor, vor continua seria amicalelor din această vară cu un alt turneu, programat la Baia Mare, în perioada 21-23 august, unde vor mai participa Universitatea Cluj, CSM Satu Mare (echipă care-şi propune promovarea anul acesta) şi gazdele de la Academia de Handbal Minaur Baia Mare.

În prezent, antrenorul echipei CSM Oradea, Sebastian Tudor are la dispoziţie 13 jucători, dintre care doi portari, ceea ce reprezintă "un lot subţire momentan", după cum afirmă chiar tehnicianul.

Deşi a încercat să-l ducă la echipă pe Andrei Macovei, antrenorul Sebastian Tudor nu va putea conta pe serviciile acestuia în noua ediţie, pentru că jucătorul a preferat să plece în Germania. În aceste condiţii, Tudor l-a convins să mai rămână la formaţia orădeană pe coordonatorul David Munea, "care este orădean şi pentru care am insistat".

În această perioadă a pregătirilor echipei orădene s-au mai aflat în probe doi jucători, dar dintre aceştia, doar tânărul Constantin Ciobanu, provenit de la juniorii lui Extrem Baia Mare are şanse mari să fie cooptat în lot. În afară de acesta, ar mai fi nevoie de încă un jucător, care să completeze lotul echipei orădene.

Pe de altă parte, din data de 3 august handbaliştii de vor pute antrena din nou la Arena Antonio Alexe, unde-şi şi dispută jocurile de pe teren propriu.