La Cluj Napoca s-a desfăşurat deja primele trei etape ale celui de-al treilea turneu al Superligii Naţionale la polo pe apă.

Dacă CSM Digi Oradea, campioana en-tire şi liderul autoritar al clasamentului s-a impus pe linie, având ceva probleme totuşi, în ultimul joc, cel de joi seara, cu Steaua, în schimb, CS Crişul, cea de-a doua echipă orădeană din competiţie, care a fost revelaţia primelor două turnee, a obţinut doar un rezultat de egalitate, cu Sportul Studenţesc, în primele trei runde de la turneul clujean.

În primul joc al zilei întâi a turneului, dintre Amefa Arad şi Sportul Studenţesc, duelul s-a încheiat cu victoria arădenilor, scor 8 la 7. Steaua a trecut, în schimb, clar de Poli Cluj cu 16 la 4. Dacă CSM Digi a făcut "instrucţie" cu Rapid, în schimb, CS Crişul a pierdut la 10 goluri confruntarea cu Dinamo.


Rezultatele primei etape a turneului clujean

AMEFA ARAD - SPORTUL STUDENŢESC 8-7 (1-2, 2-1, 3-1, 2-3)
Cei mai buni marcatori: Laza ( Amefa) 3 goluri, respectiv Iordan (Sportul Stud. ) 4 goluri.

STEAUA BUCUREŞTI - POLI CLUJ 16-4 (4-0, 5-0,3-2, 4-2)
Cele mai multe goluri au fost înscrise de Cotrău (Steaua) 4, şi respectiv Sîrcă (Poli Cluj) 3.

CSM DIGI ORADEA - RAPID BUCUREŞTI 22-1 (7-1, 4-0, 5-0, 6-0)
Cei mai buni marcatori au fost Chioveanu şi Ghiban (CSM Digi Oradea) ambii cu câte patru goluri

CRIŞUL ORADEA - DINAMO BUCUREŞTI 4-14 (0-3, 2-4, 1-4, 1-3)
Cel mai bun marcator a fost dinamovistul Demeter cu 4 reuşite.

Ziua a doua a turneului Superligii Naţionale, programat la Cluj, a început cu meciul dintre Steaua şi Rapid, "roş-albaştrii" impunându-se cu 11 la 6. Dacă CSM Digi a surclasat echipa gazdă, în schimb, CS Crişul a pierdut la Amefa Arad.


Rezultatele rundei a 2-a

STEAUA BUCUREŞTI - RAPID BUCUREŞTI 11-6 (2-1, 3-2, 3-0, 3-3)
Cei mai buni marcatori: de la Steaua, Cristescu şi Stan, câte 2 goluri, iar de la Rapid, Mateiaşi tot 2 goluri

CS POLI CLUJ - CSM DIGI ORADEA 4-21 (0-6, 0-5, 1-3, 3-7)
Cei mai buni marcatori: Jurcă ( Poli Cluj) 2 goluri, şi Mihnea Chioveanu (CSM Oradea) 4 goluri

AMEFA ARAD - CRIŞUL ORADEA 9-4 (3-0, 1-1, 2-2, 3-1)
Cei mai buni marcatori: Hălmăgeanu (AMEFA) 2 goluri, respectiv Paleacu (Crişul) 2 goluri

DINAMO BUCUREŞTI - SPORTUL STUDENŢESC 17-7 (3-1, 5-0, 2-5, 7-1)
Cei mai buni marcatori: Ianc (Dinamo) trei goluri, respectiv Iordan (Sportul Studenţesc)

În după-amiaza zilei de joi, s-au jucat şi meciurile din runda a 3-a, cu CSM Oradea - Steaua "cap de afiş". Campioana en-titre s-a impus la limită în acest meci, scor 12 la 11, iar CS Crişul a obţinut primul punct, 13-13 cu Sportul Studenţesc.


Iată şi rezultatele meciurilor din runda a 3-a

CSM DIGI ORADEA - STEAUA BUCUREŞTI 12-11 (3:3, 3:4, 3:2, 3:2)
Cei mai buni marcatori: de la CSM Digi Oradea, Kalman Kadar 3, Buşilă 3 şi Monostori 3 goluri; de la Steaua, Codrin Cotrău 3 goluri

RAPID BUCUREŞTI - CS POLI CLUJ 6-9 (2:2, 3:3, 1:2, 0:2)
Cele mai multe goluri au fost înscrise de Vrînceanu (Rapid) 3, respectiv Vintze (Poli Cluj) 3

DINAMO BUCUREŞTI - AMEFA ARAD 19 - 6 (5:1, 4:1, 5:0, 5:4)
Cei mai buni marcatori au fost Alex Matei (Dinamo) 4 goluri ;i Laza (Amefa) 2 goluri

SPORTUL STUDENŢESC - CRIŞUL ORADEA 13 - 13 (3-4, 2-2, 3-3 4-3)
Cei mai buni marcatori: Iordan (Sportul) 3 goluri, respectiv Şiflea (Crişul) 4 goluri

În primul derby al turneului, CSM Digi Oradea a învins, aşadar, cu 12-11 pe Steaua. Meciul a fost unul echilibrat pe tot parcursul celor patru reprize, victoria fiind decisă de reuşita componentului naţionalei României, Kalman Kadar.

Caseta tehnică a jocului
CSM Digi Oradea- Steaua 12-11 (3:3, 3:4; 3:2, 3: 2)

CSM Digi Oradea: Barat, Samuilă, Baidoc, Diaconu 2, Chioveanu 1, Popoviciu, Csaszar, Buşilă 3, Creţu A., Monostori 3, Kadar 3, Creţu D., Ghiban. Antrenor: Laszlo Toth
Steaua: Drăguşin, Giuclea, B. Matei 2, Toacă 1, Cotrău 3, P. Popescu, Deacu 1, Cristescu 1, Stan A., Oanţă 2, Stan C., Gospodinov 1, Gheorghe M. Antrenor: E. Georgescu
Mihai Anghel