Echipele de minivolei calificate în urma turneelor interjudeţene s-au duelat, în acest sfârşit de săptămână, în comuna bihoreană Borş, în organizarea clubului ACS Super Volei 2017 Oradea.

"Am jucat la Borş, unde primăria ne-a pus la dispoziţie gratuit sala de sport", a explicat profesorul Marius Drăgan, organizator al turneului şi, totodată, antrenor al echipei orădene. De asemenea, toate echipele au fost cazate în Borş, la Hotel Iris, deţinut tot de primărie.

La turneu au participat şase echipe: ACS Super Volei 2017 Oradea, CSŞ Bega Timişoara, CSV Craiova, CNS Deva, CSŞ Ocna Mureş şi CSM Power Baia Mare.

După trei zile de competiţii – vineri, sâmbătă şi duminică – locul I în clasament l-au ocupat favoritele, fetele de la CSV Craiova. Ele vor merge în etapa finală alături de fetele din CSŞ Bega Timişoara, în timp ce orădencele, cele mai mici ca vârstă, dar şi cele mai puţin experimentate din grupă, s-au clasat pe ultimul loc.

"Pentru noi, echipa gazdă, a fost un turneu foarte greu. Noi ne-am înfiinţat în 2017, în timp ce celelalte cluburi au doi sau trei ani de activitate competiţională. În plus, fetele sunt cele mai mici, toate din anul 2007. Dar a fost o bună experienţă, pentru sezonul următor", a declarat Drăgan.