La a doua verificare a doctoratului lui Lucian Bode, ministrul de Interne al României, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a confirmat ceea ce jurnalista Emilia Șercan a deconspirat de mult: oficialul a plagiat.

„Profund viciată”

„Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia îi solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul UBB.

Hotărârea detaliază că în teza analizată au fost depistate două tipuri de probleme: plagiat și citare defectuoasă sau incorectă, în cazul pasajelor traduse.

„Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, a decis Comisia de Etică a UBB.

UBB, de partea plagiatorilor

Decizia conține și o bizarerie: pe de-o parte, Comisia de Etică cere retragerea cărții pe care Bode a publicat-o în baza tezei, pe de alta îi impune să corecteze teza, o decizie nemaiîntâlnită în scandalurile de plagiat de până acum.

Dacă Bode nu își va retrage cartea, Comisia va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, se mai arată în hotărâre.

În mod normal, în cazul deciziilor de plagiat, se propune retragerea titlului de doctor, ceea ce UBB nu face.

Într-o postare făcută pe Facebook după anunțul UBB, Emilia Șercan a acuzat Universitatea că ține partea plagiatorilor. „Această măsură arată că UBB s-a plasat, încă o dată, de partea plagiatorilor și nu a integrității academice. A preferat să îl apere pe Bode în loc de a apăra propria imagine și propriile standarde. S-a raportat la "cazul Bode" în cheie politică mai mult decât etică”, a scris jurnalista.

Va demisiona?

Confirmarea oficială a plagiatului lui Bode vine în contextul în care ministrul a încercat să blocheze analiza lucrării sale și a dat Universitatea Babeș-Bolyai în judecată, cerând suspendarea actului prin care Comisia de Etică a demarat verificările.

Primul termen este fixat pe 17 martie, astfel că publicarea hotărârii înainte de proces era esențială ca ancheta să nu fie stopată de judecători.

Și coordonatorul lui Bode, profesorul Adrian Ivan (rectorul Academiei SRI) a cerut Comisiei de Etică de la UBB stoparea oricărei analize, cerere care însă nu a fost acceptată.

Pe de altă parte, presa din București speculează că Bode ar putea demisiona de la conducerea MAI. Potrivit Libertatea.ro, mai mulți lideri ai PNL așteaptă de la ministrul de Interne să plece din Guvern, din cauza scandalului de plagiat.

„Dacă verdictul va fi de plagiat, trebuie, ca partid, să luăm rapid o decizie. Dacă nu vom lua o decizie rapid, iar Bode nu se va retrage din funcții, vom avea o problemă. Plus că toți ochii vor fi și pe Klaus Iohannis, dacă noi nu vom lua o decizie. Ciucă și Bode trebuie să închidă subiectul rapid, dacă apar probleme. Dacă nu se va constata vreun plagiat, Bode poate cere socoteală oricui că a fost acuzat pe nedrept”, a susținut un lider PNL sub condiția confidențialității, pentru ziarul Libertatea.

Citește hotărârea completă a Comisiei de Etică:

„Voi merge înainte”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Bode a pozat într-o victimă a adversarilor politici din USR.

Bode pretinde că legea permite Comisiei de Etică să analizeze doar membrii comunității universitare, ceea ce el nu se consideră, chit că și-a luat doctoratul la UBB.

„Cu acțiunea pe care am deschis-o în instanță, vreau să mă asigur că legea este respectată, indiferent despre cine este vorba. Este un drept, dar și o obligație pe care o am ori de câte ori se încalcă legea. Faptul că aceste atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea și asupra Partidului Național Liberal au devenit absurde, este evident pentru toată lumea. La fel de evidente sunt presiunile și atacurile la adresa Universității Babeș-Bolyai în toată această perioadă. Regret faptul că Universitatea Babeș-Bolyai s-a grăbit să dea curs acestor presiuni, fără a aștepta soluția instanței de judecată”, a scris ministrul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!