Ucraina a anunţat miercuri că se pregăteşte de luptă, ca reacţie la concentrare de trupe ruse în estul separatist pro-rus, unde NATO a confirmat prezenţa unor convoaie militare din Rusia.

În aceste context, scrie AFP, citat de hotnews.ro, există temeri privind un război deschis, după două luni de armistiţiu fragil.

"Observăm o consolidare a grupărilor teroriste (termenul folosit de Kiev pentru insurgenţii proruşi-n.r.), precum şi din partea Rusiei. Le observăm mişcările, ştim unde se află şi ne aşteptăm la acţiuni imprevizibile din partea lor", a afirmat ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, în cadrul Consiliului de miniştri, la Kiev.

"Sarcina noastră principală este să ne pregătim de luptă", a adăugat el.

Pentru prima dată după armistiţiul încheiat la 5 septembrie, NATO a confirmat miercuri intrarea unor convoaie militare ruse în estul Ucrainei.

"În ultimele două zile (...), am văzut convoaie cu echipamente ruseşti, tancuri ruseşti, sisteme de apărare antiaeriană ruseşti, artilerie rusă şi trupe de luptă ruse intrând în Ucraina", a declarat comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, Philip Breedlove, aflat în vizită la Sofia.

Moscova, care neagă vehement orice implicare în conflictul care mistuie regiunile estice ucrainene şi care s-a soldat cu peste 4.000 de morţi de la mijlocul lui aprilie până în prezent, a apreciat drept "fără fundament acuzaţiile comandantului suprem al forţelor aliate NATO în Europa, Philip Breedlove, privind aşa-zisele convoaie militare ruse pe care le 'vede' năvălind în Ucraina", potrivit unui purtator de cuvant al Ministerului rus al Apararii.