Ucraineanul Mykhaylo Mudryk, în vârstă de 22 de ani este cel mai scump fotbalist est-european.

După negocieri prelungite purtate de Arsenal pentru jucătorul lui Şahtior Doneţk, cel mai scump transfer al acestei ierni va fi făcut în favoarea clubului Chelsea.

Potrivit Daily Mail, clubul de la Stamford Bridge va plăti 70 milioane euro plus încă 30 milioane euro sub diferite clauze depăşind cea mai bună ofertă, de 92,5 milioane euro, făcută de Arsenal.

Mykhaylo Mudryk este aşteptat la Londra pentru vizita medicală în urma căreia ar putea semna un contract pentru şapte ani şi jumătate.

Mijlocaşul ofensiv a lui Şahtior Doneţk a fost dorit de Chelsea pentru abilităţile sale de a evolua atât ca aripă cât şi pe postul central.

Jucătorul a dat în cele 18 meciuri oficiale din acest sezon 10 goluri şi 8 pase decisive.

Suma care urmează să fie plătită constituie un balon de oxigen pentru clubul Şahtior Doneţk în condiţiile în care Ucraina se află în plin război.

Transferul lui Mudryk este cel mai scump derulat până acum de o echipă ucraineană, depăşind de aproape două ori recordul stabilit în 2018 la vânzarea brazilianului Fred către Manchester United pentru 59 milioane lei.

De altfel, suma pentru care urmează să fie vândut Mykhaylo Mudryk este de două ori mai mare decât următorul transfer al sezonului. Gody Gakpo urmează să fie cumpărat de PSV de la Liverpool pentru 42 milioane euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!