Liderii UDMR Bihor, în frunte cu candidaţii Cseke Attila şi Szabo Odon, au urmărit, duminică seara, exit-poll-urile prezentate la ora 21 de canalele de ştiri, arătându-se mulţumiţi de procentele din dreptul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Sondajele realizate la ieşirea de la urne arată că UDMR va obţine, la nivel naţional, procente între 5,4% şi 6,8%, deci destul pentru accederea în Parlament. Udemeriştii bihoreni au primit cu aplauze estimările şi, apoi, au discutat despre cât s-ar putea rotunji procentul în urma redistribuirii voturilor partidelor care nu au realizat pragul minim de 5%.

"Pentru noi primul lucru important a fost şi este acela de a intra în Parlament. Acum, după toate exit-poll-urile, acest lucru se va întâmpla. Evident, aşteptăm rezultatele finale, însă dorim să le mulţumim tuturor celor care au votat cu noi", a declarat BIHOREANULUI senatorul Cseke Attila, care a candidat pentru un nou mandat în fruntea listei UDMR Bihor.

În schimb, Cseke n-a vrut să se antepronunţe cu referire la scorul pe care UDMR l-ar putea obţine în Bihor. "Aşteptăm că vedem rezultatele. Noi credem că la Oradea, spre exemplu, vom avea un rezultat mai bun decât în vară", s-a rezumat acesta să spună. Amintim că, la alegerile locale, candidatul Uniunii, Huszar Istvan, a adunat doar 13,06% dintre voturile orădenilor, iar lista pentru Consiliul Local a adunat 14,24%.

Liderii UDMR Bihor nu au vrut să vorbească despre posibilele alianţe de guvernare. Nici despre rezultatele celorlalte partide udemeriştii nu s-au exteriorizat prea tare.

În schimb, atât preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, cât şi alţi membri ai UDMR au schimbat continuu canalele de ştiri, încercând să "prindă" şi o reacţie din partea primarului Ilie Bolojan, secretarul general al PNL, după scorul mic indicat de exit-poll-uri în dreapta Partidului Naţional Liberal.

În sediul UDMR Bihor de pe strada Independenţei erau adunaţi, duminică seara, mai mulţi lideri ai Uniunii dar şi simpli membri implicaţi în monitorizarea procesului electoral pentru alegerile parlamentare. De la urmărirea exit-poll-urilor a lipsit, în schimb, Rozalia Biro, a doua pe listă pentru Camera Deputaţilor.

La alegerile parlamentare din 2012, în Bihor, UDMR a obţinut 19,35% din voturi pentru Senatul României, respectiv 19,57% pentru Camera Deputaţilor.

Citiți cum au reacționat reprezentanții celorlalte partide după aflarea exit-poll-urilor, în articolele:

Scorul de 20% dat de exit poll-uri i-a şocat pe liberalii bihoreni, care speră să câştige procente la numărarea voturilor (FOTO)​

Aplauze la PSD Bihor, pentru scorul PSD şi ALDE. Mang: "Cred că şi rezultatul din Bihor va fi unul mult mai bun decât până acum" (FOTO/VIDEO)