Aşa zice un bihorean care ar fi fost lăsat recent fără talonul maşinii de către agentul Silviu Mortan de la Poliţia din Ştei, pe motiv că avea o folie neomologată lipită pe geamurile maşinii.

Atât că, după cum a constatat contravenientul, poliţistul cu pricina are fix aceeaşi problemă, adică şi-a "tunat" şi el Loganul proprietate personală, lipindu-i pe parbriz şi geamuri laterale folii fumurii.

Amendatul i-a trimis lui Bihorel şi dovada, după ce a fotografiat autoturismul poliţistului din toate unghiurile posibile.

Bihorel nu poate decât să-i transmită agentului să-şi depună talonul la sediul Poliţiei şi să-i recomande celui amendat vechea zicală românească, adaptată situaţiei: "Fă ce zice poliţistul, nu ce face el"...