După ce vineri a anunţat că luni mai bine de jumătate din angajaţii instituţiei vor intra în grevă, pe perioadă nedeterminată, preşedinta Sindicatului Forum din Consiliul Judeţean, Kiss Judit, a dat-o la întors şi a decis (de una singură) să amâne greva.

"Având în vedere posibilele efecte negative ale blocării activităţii Consiliului Judeţean Bihor, ţinând seama de interesele legitime ale celor care au probleme de rezolvat în această instituţie şi nu au nici o vină că instituţie există tensiuni, am luat decizia de a amâna declanşarea grevei anunţate cu începerea din 12.03.2012, oferind astfel timp conducerii CJ Bihor să evalueze şi să soluţioneze problemele entru care 85 de salariaţi au optat în favoarea întreruperii activităţii pe termen nelimitat", arată un scurt comunicat transmis sâmbătă seară presei locale.

Decizia este discutabilă. Nu de alta, dar organizarea grevei ar fi fost ilegală, de vreme ce nu au fost respectaţi paşii obligatorii pentru reconciliere şi s-a trecut direct la "atac". Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Nicolae Hoduţ, sindicatul trebuie să ceară ITM Bihor desemnarea unui mediator care să încerce să "stingă" conflictul de muncă.

"Potrivit legii, ITM are obligaţia ca în 3 zile să comunice atât angajatorului cât şi sindicatului numele mediatorului şi în maxim 7 zile să convoace o şedinţă sindicat-angajator, să încerce să se ajungă la un numitor comun. În condiţiile în care nu se ajunge la un consens, sindicatul are posibilitatea să anunţe angajatul că va da drumul la demersurile pentru declanşrea grevei. Cu minim 2 zile lucrătoare înainte trebuie să anunţe greva de avertisment, care durează maxim 2 ore, abia apoi se intră în grevă", a explicat Hoduţ.

Etapele sunt obligatorii, a subliniat el, iar pentru că nu au fost urmate, sindicatul ar fi avut toate şansele să fie dat în judecată, iar protestatarii să nu fie plătiţi pentru perioada în grevă.

Pe de altă parte, în urma anunţului făcut vineri de liderul de sindicat, Kiss Judit, se pare că unii angajaţi nici măcar nu au ştiut ce au semnat. "Liderul sindical figura vineri ca fiind în concediu medical. Deci, în principiu, prea bolnav să vină la muncă, dar destul de sănătos încât să organizeze o grevă. Am discutat cu mai mulţi colegi dintre cei care au semnat şi habar nu aveau că de luni ar urma să intre în grevă", a declarat Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al CJ.

El a spus că mai mulţi funcţionari i s-au plâns că "au semnat în alb" şi că, mai mult, la întâlnirea de vineri dimineaţă, din curtea instituţiei, nu s-a vorbit despre faptul că luni ar urma să intre în grevă, ipoteza fiind susţinută şi de alţi colegi, consultaţi de BIHOREANUL. "S-a discutat că avem aceste revendicări şi că în funcţie de cum vor fi ele soluţionate vom intra în grevă sau nu. Dar nu s-a hotărât că vom face grevă începând de luni", a confirmat o funcţionară.

De cealaltă parte, preşedinta sindicatului neagă acuzaţiile că ar fi încercat să îşi manipuleze colegii, spunând că de fapt aceştia au vrut să protesteze musai iar acum dau înapoi. "Nu eu am declanşat greva, ci ei. Eu, sincer, nu aş fi declanşat-o", a spus Kiss, adăugând că a venit din concediu pentru a rezolva formalităţile, ca să-i tempereze pe colegi.

"Încă de când s-au primit salariile, colegii mei au vrut să protesteze spontan, dar le-am spus că trebuie respectaţi nişte paşi", a spus sindicalista, recunoscând că nu ştia că în cazul unui conflict de muncă trebuie să anunţe ITM-ul. "Dacă colegii noştri aveau cunoştinţă de aceste prevederi legale trebuiau să ne anunţe. Notificarea e depusă la conducerea CJB, la Poliţie şi la Jandarmerie... Am să mă informez şi eu şi de chestia cu ITM-ul, nu ştiam, îmi cer scuze, dar chiar mi-a scăpat", a spus Kiss, adăugând că, dacă cei care au semnat vor mai dori, va face demersurile prentru a intra în legalitate.

Mai mult de jumătate dintre angajaţii Consiliului Judeţean Bihor au decis vineri dimineaţă, în cadrul unei şedinţe ad-hoc care a avut loc în curtea instituţiei, să intre în grevă de luni, 12 martie. Din cei aproximativ 150 de salariaţi, 85 de funcţionari şi personal contractual, membri de sindicat, au semnat pentru o grevă pe perioadă nedeterminată, întrucât în luna februarie au ajuns la salarii care coboară chiar şi la 200 de lei pe lună, ca urmare atât a diminuării cu 25% a salariilor din sectorul bugetar, cât şi a reţinerii sporurilor pe care Camera de Conturi consideră că le-au încasat în mod necuvenit în perioada 2008-2011.