Majoritatea studiilor efectuate arată că deteriorarea mecanismelor de apărare ale mucoasei gastrice şi agresiunea directă asupra sa sunt principalele cauze ale bolii. Circa 15% din pacienţii care utilizează antiinflamatoare prezintă ulcer gastric.

Ca şi în ulcerul duodenal, durerea este simptomul principal, dar este mai puţin caracteristică. Unii bolnavi nu prezintă o ameliorare a durerii după alimentaţie, aceasta putând-o chiar precipita, spre deosebire de ulcerul duodenal, unde alimentaţia duce chiar la dispariţia durerii. De asemenea, administrarea antiacidelor este urmată în mai puţine cazuri de ameliorare faţă de ulcerul duodenal.

Tendinţa bolii este spre vindecare urmată de recădere, dar evidenţierea acestor recăderi este mai rară decât în ulcerul duodenal. Cazurile fără durere sunt frecvente.

Alte simptome sunt greţurile şi vărsăturile (care nu semnifică implicit existenţa unei obstrucţii ca în cazul ulcerului duodenal), scăderea ponderală şi hemoragie. Hemoragia este o complicaţie care apare cam în 25% din cazuri. Despre cancerul gastric în numărul viitor.

Atenţie!

Mortalitatea prin ulcer gastric este mai mare ca în ulcerul duodenal, fapt pus şi pe seama vârstei mai înaintate a bolnavilor. Diagnosticul bolii se pune pe prezenţa durerii, pe examenul radiologic baritat şi pe examenul endoscopic (care permite şi extragerea de mici fragmente din zona afectată şi analiza ulterioară la microscop - examen histopatologic). Cancerul gastric poate fi confundat cu ulcerul, de aceea diferenţierea este foarte importantă, acurateţea examenului radiologic asociat cu endoscopia şi examenul histopatologic fiind de peste 95%. În afară de hemoragie, alte complicaţii posibile sunt perforaţia, obstrucţia căii de evacuare gastrică şi absenţa unui răspuns satisfăcător la tratamentul medical.

Reţineţi!

Tratamentul medicamentos al bolii este similar cu al ulcerului duodenal, dar tendinţa de vindecare este mult mai lentă. Dozele sunt aceleaşi ca în ulcerul duodenal, cu excepţia antiacidelor, care sunt eficiente în doze mai mici. Perioada de vindecare este mai lungă, acceptându-se termenul de 3 luni pentru un ulcer necomplicat. Tratamentul chirurgical este rezervat pacienţilor care nu răspund satisfăcător la tratamentul medicamentos şi celor cu complicaţii.