Orădenii sunt invitaţi, vineri, să petreacă o seară inedită alături de cântăreaţa de muzică folk Ada Milea, care va concerta în Parcul Libertăţii, lângă florărie, alături de alţi trei invitaţi.

Concertul va începe la ora 20, iar alături de artistă vor mai cânta Anca Hanu şi Cristian Rigman, de profesie actori, şi Bobo Burlăcianu, interpret şi compozitor. 

În acest an, artiştii au mai avut astfel de concerte în aer liber, în mai multe oraşe din ţară. 

Locaţia evenimentului va fi una potrivită cu stilul muzical, şi anume lângă florăria "Florius Art", iar participarea va fi gratuită. 

Ada Milea este o artistă cunoscută publicului pentru nonconformismul ei şi piesele cu nuanţe satirice. Pasiunea pentru muzică a luat naştere în liceu când a început să scrie cântece despre elevi şi profesori. 

Tot în acea perioadă a învăţat primele acorduri de chitară. A susţinut numeroase concerte atât în ţară, cât şi în străinătate şi a colaborat cu artişti tot din zona muzicii folk.