Asociaţia Love Bihor organizează vineri, 9 august, un eveniment caritabil, "Bucuria copilăriei", care va cuprinde spectacole de magie, târg de accesorii, cărţi şi haine, dar şi un atelier de pictură. Intrarea este liberă.

Evenimentul se va desfășura în localul Bistro Blues Caffe (Piața 1 Decembrie nr. 12, Oradea) și va începe de la ora 15, cu un târg de accesorii lucrate manual, de cărţi şi de haine. De la ora 18 este anunţat un atelier de pictură pe sticlă unde orice orădean, indiferent de vârstă, poate să participe, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de organizatori.

Spre seară, de la ora 19.30, este programat un spectacol de muzică şi magie susţinut de Eduard şi Bianca, Sergiu Nica, Melaz, Arthur Weber, Ovi the Kid, Darius Andrei şi Rius.

Cu banii adunaţi din vânzarea produselor, se va organiza tabăra Love Bihor 2019, programată în perioada 11-16 august la cabana Căsoaia din judeţul Arad, unde mai mulţii copii din familii defavorizate vor învăţa să protejeze natura.

Astfel de tabere au fost organizate, în fiecare an, de Asociaţia Love Bihor, din 2015. Potrivit organizatorilor, taberele au scopul de educare a copiilor care provin din medii defavorizate, dar şi de integrare a acestora în mediul copiilor obişnuiţi.

"Anul acesta tema taberei va fi protejarea naturii, astfel, programul activităţilor cuprinde exerciţii şi jocuri de cunoaştere a naturii, orientare şi supravieţuire în natură, autocunoaştere şi lucru în echipă; activităţi sportive precum tir cu arcul, dans sau drumeţii, parc de aventură; ateliere de creaţie: pictură pe sticlă, ţesut, ceramică, confecţionare diverse obiecte hand made; activităţi de timp liber precum şi activităţi specifice taberelor: foc de tabără, seară de talente, petrecere în pijamale", se arată în comunicat.

Taxa de participare pentru un copil este de 700 de lei şi acoperă cinci nopţi de cazare, trei mese pe zi, transport, gustări şi produse de igienă, tricou, şapcă şi medalie de tabără pentru fiecare copil, costurile pentru voluntari şi accesoriile pentru ateliere şi jocuri.