Sâmbătă și duminică, între orele 10 - 20 Parcul 1 Decembrie din Oradea va găzdui din nou Târgul Gusturilor și Produselor din Valea Ierului, organizat de Asociația Agricultorilor din Valea Ierului. Târgul doreşte să promoveze produsele tradiționale din aceasta zonă, și să asigure vizitatorilor posibilitatea de a pune în coșul de cumpărături produse sănătoase și naturale, preparate după rețetele tradiţionale.

„Vor fi promovate şi de această dată produsele bio, precum uleiuri presate la rece, diferite cașcavaluri, sucuri de fructe, miere, turtă dulce, vinuri premiate, murături de casă, fructe şi legume, toate sub brandul produselor din Valea Ierului, simbolizat de albăstrea”, anunţă organizatorii.

Târgul va găzdui zeci de meşteri populari şi mici producători agricoli cu scopul de a conștientiza și a promova beneficiile consumării alimentelor produse în zonă.

Aflându-ne în perioada de recoltare a strugurilor, curiozitatea târgului va fi Podgoria Féth din Episcopia Bihor, care va face demonstraţii de presare a strugurilor, cu degustare de must, vin fiert, dar şi vinuri vechi.