Judeţul Bihor este sub avertizare cod galben de vânt, iar consecinţele se văd.

În Oradea, o parte din acoperişul blocului Cicero s-a prăbuşit, miercuri la prânz, peste maşinile parcate lângă imobil şi peste Bulevardul Cantemir, fără să rănească vreo persoană.

"Din primele informaţii, este vorba de acoperişul casei liftului. Colegii mei intervin pentru degajarea autoturismelor", a declarat maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana. Traficul rutier în zonă este îngreunat.

Tot miercuri, vântul a rupt şi reclama aflată deasupra intrării în magazinul Jumbo, dar fără să o desprindă. Reprezentanţii magazinului au chemat ajutoare, care au prins panoul metalic.

De asemenea, pompierii ISU Crişana au avut solicitări şi în judeţ. Pe drumul judeţean 108 H, între localităţile Pădurea Neagră şi Popeşti, militarii din Aleşd au degajat un copac căzut pe carosabil, doborât de vânt şi de zăpadă.

UPDATE:

ISU Crişana a anunţat că, în doar 4 ore, pompierii bihoreni au avut 11 misiuni. La ora 15, militarii acţionau în Apateu, unde un stâlp de telefonie a căzut peste o autorulotă, pe Calea Borşului, unde un copac a fost doborât de vânt peste autoturisme, şi în Aleşd, unde un acoperiş s-a prăbuşit peste două maşini.